Lovitură pentru Klaus Iohannis! CSM a sesizat Inspecţia Judiciară. Iar Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a condamnat, miercuri, „derapajele” de limbaj din spaţiul public.

Închiderea de către instanță a dosarului ce ar fi trebuit să analizeze violențele din data de 10 august 2018 se poate transforma într-un nou scandal public.

Lovitură pentru Klaus Iohannis! CSM reacționează

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă este necesară apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în urma declaraţiilor publice privind modul de instrumentare a dosarului „10 august”.

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa de joi, a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării verificărilor care se impun faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului cunoscut generic sub denumirea „10 august”, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. 2 din Legea 317/2004, rep., potrivit cărora: ‘plenul Consiliului Superior al Magistraturii, (…) sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări, în vederea apărării independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor'”, se precizează într-un comunicat al preşedintelui CSM, Bogdan Mateescu.

Procedura prevăzută de lege în cadrul căreia a fost dispusă efectuarea acestor verificări este cea privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti, această procedură reprezentând un cadru legal adecvat care permite analiza tuturor aspectelor dezbătute public, cu respectarea principiilor care guvernează activitatea organelor judiciare, precum independenţa justiţiei şi legalitatea, arată sursa citată.

Apel la moderație în discursul public

„Sistemul judiciar înţelege nevoia societăţii de informare şi este receptiv la abordarea constructivă a tuturor observaţiilor şi criticilor, fiind deschis permanent să clarifice toate aspectele referitoare la modul în care funcţionează şi să asigure respectarea legii în toate situaţiile”, afirmă preşedintele CSM.

În acelaşi timp, Bogdan Mateescu reiterează apelul la moderaţie în discursul public faţă de activitatea autorităţii judecătoreşti.

Consiliul Superior al Magistraturii a respins, joi, solicitarea ministrului Justiţiei, Stelian Ion, de punere în discuţie în cadrul şedinţei plenului a apărării independenţei sistemului judiciar în legătură cu suspiciunile apărute în percepţia publică conform cărora a lipsit o anchetă efectivă în dosarul „10 august”.

Solicitarea ministrului Justiției, respinsă

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, cu majoritate, respingerea solicitării de suplimentare a ordinii de zi a Plenului, formulată de ministrul Justiţiei, privind apărarea independenţei sistemului judiciar în ansamblul său faţă de percepţia publică vizând lipsa unei anchete efective în dosarul intitulat generic 10 august, respectiv a unor audieri efective în faţa procurorilor şi judecătorilor, în temeiul art. 35 lit. a) raportat la art. 30 din Legea nr. 317/2004”, se arată în minuta deciziei.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a solicitat, joi, Consiliului Superior al Magistraturii să ia o poziţie privind apărarea independenţei sistemului judiciar în legătură cu suspiciunile apărute în percepţia publică conform cărora a lipsit o anchetă efectivă în dosarul „10 august”.

„Am o solicitare de apărare a independenţei, libertăţii, imparţialităţi sistemului judiciar în ansamblul său legat de o percepţie care se conturează în spaţiul public vizând suspiciuni de lipsa unei anchete efective, astfel cum a fost definită prin jurisprudenţa CEDO în dosarul generic denumit „10 august”.

Cred că este foarte important ca sistemul judiciar să aibă un răspuns la aceste discuţii din spaţiul public şi să aibă o reacţie, bineînţeles după o analiză foarte atentă, pentru că o astfel de percepţie poate afecta reputaţia întregului sistem judiciar în ansamblul său şi nu este corect şi nu este de dorit să se întâmple acest lucru”, a declarat Stelian Ion, în cadrul şedinţei de plen a CSM.

”Lumea așteaptă un răspuns din partea sistemului judiciar”

El a adăugat că lumea aşteaptă un răspuns din partea sistemului judiciar.

„Nu mă găsesc aici pentru a critica o anumită soluţie, nu voi face aste lucru. Repet, este rolul CSM şi, eventual, al Inspecţiei Judiciare să facă anumite verificări, dacă veţi aprecia şi dumneavoastră acest lucru.

Sunt chestiuni legate în principal de dreptul la apărare din perspectiva persoanelor vătămate, audierea acestora. Trebuie să se facă verificări sub acest aspect”, a spus ministrul Justiţiei.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a condamnat, miercuri, „derapajele” de limbaj din spaţiul public în urma deciziei Tribunalului Bucureşti prin care s-a respins solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul „10 august”, apreciind că afirmaţiile acestea reprezintă „un veritabil atac la adresa independenţei judecătorului”.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca.