Premierul Ludovic Orban a fost amendat de Tribunalul Cluj pentru că nu a pus în aplicare o sentinţă judecătorească, prin care fostul subprefect de Cluj Gyorke Zoltan trebuia să fie repus în funcţie.

„Astăzi, 12.11.2020 Tribunalul Cluj a admis cererea mea şi a dispus obligarea primului-ministru Ludovic Orban la suportarea unei amenzi pentru refuzul nejustificat de a pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă. Instanţa a stabilit aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de reintegrare a subsemnatului în funcţia de subprefect al judeţului Cluj, pentru refuzul de a pune în executare Sentinţa Civilă nr. 249 din 11.02.2020 rămasă definitivă prin Decizia Curţii de Apel Cluj nr. 894 din 16.07.2020”, se arată într-un comunicat postat pe Facebook de Gyorke Zoltan.

Potrivit sursei citate, Gyorke Zoltan i-a adresat şi un memoriu preşedintelui Klaus Iohannis, pe aceeaşi temă, prin care l-a rugat să dispună măsurile necesare pentru executarea deciziei civile, însă nu a primit un răspuns.

„Având în vedere rolul Preşedintelui României de a veghea la respectarea Constituţiei României, în 20.08.2020 i-am transmis domnului preşedinte Klaus Iohannis un memoriu prin care l-am informat despre nerespectarea hotărârii judecătoreşti de către Guvernul României şi l-am rugat să dispună măsurile necesare în vederea executării Deciziei civile. Nu am primit răspuns cu privire la soluţia adoptată”, se mai arată în comunicatul fostului subprefect de Cluj.

Gyorke Zoltan a câștigat în instanță încă din luna iulie

În luna iulie 2020, o instanţă de judecată i-a dat câştig de cauză lui Gyorke Zoltan, printr-o sentinţă definitivă.

El a fost demis de trei ori din funcţie şi de fiecare dată a atacat deciziile în instanţă, iar judecătorii i-au dat câştig de cauză.

„Am câştigat procesul împotriva Guvernului României şi a Ministerului Afacerilor Interne. Începând de săptămâna viitoare voi exercita, din nou, funcţia de subprefect al judeţului Cluj. Prin HG 54/8.02.2019 s-a dispus aplicarea mobilităţii din funcţia publică de subprefect în cea de inspector guvernamental. În 11.02.2020 instanţa de judecată a admis cererea mea privind anularea hotărârii de guvern, din următoarele considerente: 1. au fost încălcate procedurile referitoare la adoptarea proiectelor de acte normative 2. hotărârea de guvern nu a fost motivată în fapt şi în drept 3. aplicarea mobilităţii nu a fost dispusă în scopul şi limitele expres prevăzute de lege. Azi, 16.07.2020 sentinţa a rămas definitivă prin respingerea recursului formulat de Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne”, scria Zoltan Gyorke la acea vreme.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin