Romania a dus-o foarte bine intre anii 2017-2019, datorita unui program de guvernare aplicat realist si eficient ce a avut ca rezultat o crestere economica nemaiintalnita pana la acel moment, cu investitii uriase, stimularea productiei interne si cresterea puterii de cumparare a salariilor si pensiilor cu un procentaj de peste 25%. Mai exact, 1,9 milioane de romani au fost salvati si scosi dintr-o saracie lucie, dusa la limitele extremului”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

Veste bombă pentru Lia Olguţa Vasilescu

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a primit o veste excelentă din partea DNA: procurorii anticorupţie au dispus clasarea dosarului cunoscut drept „Faţada” în care aceasta era urmărită penal, pentru că le-ar fi cerut mai multor oameni de afaceri, care aveau contracte cu Primăria, să facă sponsorizări către o asociaţie non-profit pentru reabilitarea faţadelor blocurilor din centrul Craiovei, dar şi pentru că şi-ar fi folosit influenţa pentru obţinerea unor sume de bani pentru campania electorală din anul 2012.

Lia Olguţa Vasilescu era cercetată pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, luare de mită şi spălare de bani, iar procurorul de caz a dispus clasarea urmării penale, motivând că nu există probe prin care să se poată stabili că aceasta “ar fi condiţionat derularea în bune condiţii a contractelor de Primăria Craiova de efectivitatea sponsorizărilor”, se arată în ordonanţa de clasare a DNA remisă părţilor.

După ce a aflat despre decizia DNA de clasare a dosarului în care era implicată, Lia Olguţa Vasilescu a avut şi o primă reacţie, luni seara, la România TV.

„Era o soluție așteptată pentru că în ultimul an s-a făcut urmărirea penală. S-au audiat inclusiv martorii ale căror declarații s-au scos la instanță. Fără dumneavoastră, presa, astăzi nu aș fi vorbit de clasarea acestui dosar. Nu știu dacă va răspunde cineva. Patru ani de zile a trebuit să răspund la aceste acuzații. Acolo a fost vorba de niște sponsorizări, nimic pentru mine ca și foloase.

Eu am depus o sesizare la SIIJ acum un de zile cu privire la această anchetă. Una peste alta, s-au terminat 4 ani de abuzuri la care am fost supusă. Ar fi foarte ciudat dacă ar fi avut alt traseu acest traseu pentru că, în urmă cu câteva luni, Ludovic Orban le cerea oamenilor de afaceri să sponsorizeze spitalele”, a declarat primarul Craiovei.