Legea pensiilor a fost adoptată, astăzi, de Camera Deputaților, după ce a a fost respinsă de Senat. Proiectul a înregistrat 197 voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi 70 abţineri.

Prezent la B1 TV, fostul ministru al Muncii a precizat că sunt bani pentru a se aplica această lege.

„Din trei în trei luni, anunță cineva că nu mai sunt bani pentru pensii și salarii. De fiecare dată, s-a dovedit că sunt bani pentru pensii și salarii. Ne-am făcut foarte bine toate calculele, am făcut fișa împreună cu Ministerul de Finanțe. Ne-am asumat toți această lege”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

„Noi vom sta la guvernare până în 2020. Pentru patru ani am primit mandatul de la alegători. Nu vrem să lăsăm pe nimeni să aplice această Lege a pensiilor, ci vrem să o aplicăm noi. Așa cum ne-am angajat”, a precizat Lia Olguța Vasilescu.