Legea Educaţiei a primit o serie de modificări importante în Senat, care este cameră decizională. Este vorba, printre altele, despre un proiect de lege iniţiat de UDMR care modifică numărul de copii ce pot fi prezenţi într-o clasă, fie că este vorba despre grădiniţe sau şcoli. Legea a fost adoptată tacit de Camera Deputaților în aprilie 2019, iar acum a primit votul final în Senat şi merge spre promulgare la preşedintele Iohannis.

Mai precis, numărul maxim al copiilor ce pot face parte dintr-o grupă a fost scăzut la 17 în grădiniță, 22 în învățământul primar și 26 în gimnaziu și liceu. În situații excepționale, grupele de la grădiniță și clasele de elevi “pot funcționa peste efectivul maxim, cu cel mult 2 preșcolari/elevi, după caz, peste numărul maxim”. În prezent, se poate încălca limita, fără a exista un prag pentru excepţii, scrie edupedu.ro.

Care este numărul de copii permis într-o grupă sau o clasă

Proiectul de lege votat astăzi prevede că, în învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează:

a) educația antepreșcolară [creșele]: grupa cuprinde în medie 6 copii, dar nu mai puțin de 3 și nu mai mult de 8. Până acum, legea prevedea maximum 9 copii în grupa de creșă.

b) învățământul preșcolar [grădinițele]: grupa cuprinde în medie 12 preșcolari, dar nu mai puțin de 6 și nu mai mult de 17. Până acum, legea prevedea maximum 20 de copii în grupa de grădiniță.

c) învățământul primar: clasa cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22. Până acum, legea prevedea maximum 25 de elevi în clasă în învățământul primar.

d) învățământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 22 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26. Până acum, legea prevedea maximum 30 de elevi în clasă în învățământul gimnazial.

e) învățământul liceal și profesional: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 26. Până acum, legea prevedea maximum 30 de elevi în clasă în învățământul liceal și profesional.

e1) învățământul dual: clasa cuprinde medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 26.

Ministerul Educaţiei nu este de acord cu modificările la Legea Educaţiei

Legea adoptată astăzi prevede și că, “la solicitarea expresă a părinților, pot fi înscriși în învățământul preșcolar copiii cu vârstă de minim 2 ani, asigurându-se finanțarea de bază corespunzătoare, de la bugetul de stat, în baza costului standard per preșcolar stabilit prin hotărâre a Guvernului”.

Înainte de votul din Senat, Dragoș Drăgulescu, secretar de stat în Ministerul Educației, spunea că Ministerul nu este de acord cu modificările aduse legii, mai ales că nu se cunoaşte impactul bugetar.

“Punctul de vedere al Ministerului Educației este nefavorabil. Avem în vedere modificarea esențială a unor articole din Legea Educației, aceste modificări nu au trecut prin prima cameră și nu avem o estimare a impactului la nivel bugetar”, a declarat secretarul de stat.