La revedere, Compay!

Batranii muzicieni ajunsesera prin aziluri sau lucrau ca lustragii, muncitori la fabrici de tigari si in alte posturi umile. Paradoxal pentru o Cuba totalitara si reticenta, demersul a fost incununat de un succes total. Inregistrarile produse de Cooder la Havana si botezate Buenavista Social Club au luat un Grammy si au devenit best-seller. Documentarul lui Wim Wenders cu acelasi nume a fost si el nominalizat la Oscar, iar seria de albume care au urmat s-a dovedit la nivelul primului disc. Cel m

Batranii muzicieni ajunsesera prin aziluri sau lucrau ca lustragii, muncitori la fabrici de tigari si in alte posturi umile. Paradoxal pentru o Cuba totalitara si reticenta, demersul a fost incununat de un succes total. Inregistrarile produse de Cooder la Havana si botezate Buenavista Social Club au luat un Grammy si au devenit best-seller. Documentarul lui Wim Wenders cu acelasi nume a fost si el nominalizat la Oscar, iar seria de albume care au urmat s-a dovedit la nivelul primului disc. Cel mai batran dintre muzicienii cooptati in proiect de Ry Cooder, Compay Segundo, a avut o cariera infloritoare intre 1930 si 1960. In era Castro, a devenit muncitor calificat, specializat in rasucitul tigarilor, pentru a reveni la muzica in 1986, la 89 de ani. A murit la 13 iulie anul curent, de insuficienta renala, dupa ce in ultimii cinci ani de viata si-a vazut numele pe nu mai putin de 11 albume. Cel mai aclamat, ,,Las flores de la vida,,, are toate datele definitorii ale jazz-ului cubanez de pe vremuri: lejeritate la ascultare si totusi sens pentru ascultatorii lui Coltrane sau Mingus, un soi de arhaism contemporan marcat de acompaniamentul/contrapunctul de clarinete, o sensibilitate exotica si rafinata. Versiunea data de Compay ,,Guantanamerei,,, standard latino ingrozitor de vulgarizat de diferite ansambluri pseudofolclorice, este ea insasi convingatoare.