Anunțul ministrului Justiției privitor la lansarea procedurii pentru desemnarea noilor procurori șefi ai Parchetului General, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a agitat apele în culisele mediului judiciar de la noi, au spus surse judiciare pentru NewsOn. Procurorii se pot înscrie până pe 23 decembrie la concursul pentru funcţii.

Potrivit newsonline.ro, pentru şefia DIICOT sunt vehiculaţi Ioana Albani, delegată în prezent ca procuror șef birou al Biroului pentru coordonarea activității de pregătire profesională din DIICOT, Daniel Horodniceanu, fost şef DIICOT în perioada 2015-2018, şi Viorel Badea, actual adjunct la INM.

Dacă pentru funcţia de procuror general este considerat favorit actualul interimar, Bogdan Licu, iar la DNA interimarul Nistor Călin, în cursa pentru şefia DNA ar putea intra şi unul dintre cei mai controversaţi procurori ai Direcţiei, Marius Bulancea.

Marius Bulancea a instrumentat dosarul procurorului general Tiberiu Nițu. Cu această ocazie, din funcția de consilier al Laurei Codruța Kovesi, Bulancea a fost delegat să conducă secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, secția a II-a DNA, rămasă fără șef în 2016. Dosarul a fost clasat, iar ulterior ÎCCJ a stabilit că faptele de care era acuzat Niţu nu există.

După revocarea de la DNA, Laura Codruţa Kovesi l-a dorit interimar pe Marius Bulancea. În locul acestuia, procuror şef interimar al DNA a ajuns Anca Jurma.

Soţia lui Marius Bulancea, judecătoarea Diana Magdalena Bulancea, a participat la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE, însă nu a fost aleasă de Tudorel Toader.