Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus, luni dimineaţa, o coroană de flori la Troiţa din Piaţa Universităţii, în memoria victimelor Revoluţiei din 1989.

Ulterior acesta a susținut o declarație de presă în cadrul căreia a precizat că lor le datorăm libertatea, democraţia și faptul că putem circula liber în lume.

„Am depus o coroană de flori în memoria eroilor din Decembrie 1989. Le datorăm libertatea, democraţia, faptul că putem să circulăm în lume, le datorăm România de azi, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Suntem datori faţă de ei să luptăm cu toţii, din puterile pe care le avem, pentru ca să facem România pe care au visat-o”, a arătat Nicuşor Dan, într-o declaraţie acordată presei.

Administrația Prezidențială informează că și președintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în Piața Universității, la ora 10:30.

Ce se întâmpla în urmă cu 31 de ani

La 20/21 decembrie 1989, Comitetul Municipal al Partidului Comunist Român (PCR) a decis organizarea, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al PCR, a unui mare „miting popular” care să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara. Desfăşurarea mitingului a fost transmisă în direct la radio şi televiziune. Discursul lui Nicolae Ceauşescu a fost întrerupt de huiduieli şi fluierături ale grupurilor de protestatari, constituite spontan. Mitingul s-a spart, iar pe străzile din jur mii de oameni au manifestat pentru democraţie şi împotriva dictaturii.

În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, s-au adunat în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii, unde au ridicat o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. Forţele de ordine au primit dispoziţie să „cureţe zona”. În cursul nopţii, s-a tras asupra demonstranţilor, fiind înregistraţi morţi şi răniţi. De asemenea, numeroşi manifestanţi au fost arestaţi şi duşi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştiului.