Cine poate primi ajutor de la stat

Pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor cei ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 3.500 de lei.

Acest sprijin financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preşcolară părintelui, reprezentantului legal la care copilul locuieşte în mod statornic sau persoanei desemnate de părinte pentru întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor.

Câți bani se dau

Pentru venituri nete lunare pe membru de familie de 2.080 de lei cuantumul ajutorului pentru plata bonelor este de 710 lei, între 2.081 şi 2.500 de lei – 550 lei, între 2.501 şi 3.000 de lei – 390 de lei, iar între 3.001 şi 3.500 de lei – 250 de lei.

La determinarea venitului net lunar se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele şase luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar.

Ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă preşcolară

Acordarea ajutorului financiar se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creşă/grădiniţă sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creşă/grădiniţă ori nu a retras copilul de la creşa/grădiniţă.

Ce condiții trebuie îndeplinite

Pot beneficia de ajutorul financiar şi persoanele care nu îndeplinesc aceste condiţii dacă: sunt şomeri indemnizaţi sau sunt înregistrate în evidenţele Agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, la data solicitării, ca persoană în căutarea unui loc de muncă şi nu au refuzat maximum două oferte de muncă din partea acestora.

Informații suplimentare

Nu pot beneficia de ajutorul de la stat cei care sunt asistenți maternali profesionist, iar copilul/copiii sunt în întreţinerea acesteia; asistenti personali ai copilului sau beneficiază de indemnizaţia prevăzută în Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; se află în perioada de concediu pentru creşterea copiilor.

Ajutorul financiar se acordă pe bază de cerere şi documente doveditoare care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de actul normativ.

Legea stipulează că solicitantul are obligaţia de a depune la serviciul public de asistenţă sociala, din 6 în 6 luni, o declaraţie pe propria răspundere privind menţinerea condiţiilor de acordare a ajutorului. Neîndeplinirea acestei obligaţii în termen de maximum 30 zile de la împlinirea termenului de 6 luni conduce la încetarea dreptului.