Klaus Iohannis a declarat că, în ceea ce privește majorarea pensiilor, există bani prevăzuți special pentru asta. De asemenea, președintele României a spus și că ia în considerare avertismentele venite de la BNR și Consiliul Fiscal. Se pare că nu se știe cu certitudine dacă pensiile vor fi majorate de la 1 septembrie, cu 40%, așa cum s-a spus inițial. În plus, Iohannis a precizat și că se caută cele mai bune soluții.

Pe de altă parte, Mugur Isărescu a spus că în momentul de față pensiile pot fi majorate cu 4%, nu cu 40%.

”Aud foarte bine avertizările de la Consiliul Fiscal și de la BNR, pentru acest an banii sunt prevăzuți. Discuțiile se vor purta și în lunile următoare. Nu cred că lămurim discuția cu pensiile, e una mai lungă. Altfel decât cei care au guvernat țara fără analize și fără studii, vreau ca acest guvern să analizeze profund, cu mare responsabilitate, cu sindicatele, cu Casa de Pensii, cu pensionarii. Trebuie să se găsească cele mai bune soluții”, a declarat Klaus Iohannis.

Ludovic Orban nu garantează majorarea pensiilor cu 40%

Amintim că deputatul PNL Dan Vîlceanu a spus că nu există certitudinea că punctul de pensie va fi majorat cu 40%.

”Premierul nu a spus niciodată că nu se va majora punctul de pensie anul acesta. Premierul a atras atenția asupra unui alt aspect. Punctul de pensie se va majora. Ludovic Orban a fost întrebat dacă majorarea va fi de 40%, precum scrie în lege. Premierul a spus că nu este 100% sigur că va fi cu 40%”, a spus Vîlceanu.

De asemenea, și Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care susține că actualul Guvern nu va majora punctul de pensie și că totul este doar o minciună. În plus, acesta a oferit și explicațiile necesare pentru a își susține punctul de vedere. Potrivit acestuia, se pare că în perioada 2020-2021 nu vor crește pensiile.