Supranumit „profetul crizei”, celebru pentru pesimismul său, Roubini a enumerat cele mai mari amenințări cu care se vor confrunta țările în anii care vin. Începând cu riscul unei crize financiare și mai ales al unei stagflații. Stagflația este un fenomen economic care se manifestă prin co-existența stagnării economiei, inflației și șomajului.

Nouriel Roubini a fost printre puținii economiști care au anticipat criza din 2008. Ziariștii de la „Le Monde” au vrut să afle dacă situația actuală pe plan mondial este comparabilă cu cea de-atunci.

Ne confruntăm cu o serie de riscuri, cu orizonturi de timp diferite

„E greu de spus pentru că ne confruntăm cu o serie de riscuri, cu orizonturi de timp diferite. Pe termen scurt, sunt cele legate de războiul din Ucraina, de inflație, precum și de perspectiva unei crize financiare care s-ar putea concretiza în următorii doi-trei ani.

În plus, există „mega-amenințări” care s-ar putea concretiza mai mult sau mai puțin sever pe termen lung, și care nu se referă doar la economie”, a declarat economistul.

Economia mondială se îndreaptă spre o confluență fără precedent a crizelor economice, financiare și a datoriilor

Potrivit acestuia, schimbările climatice, dacă nu sunt controlate, pot distruge planeta.

„Tensiunile geopolitice ar putea degenera, ducând la război nuclear. Ca să nu mai vorbim de instabilitatea socio-politică. Peste tot, vedem reacții împotriva democrațiilor liberale”, a mai afirmat el.

Roubini susține că economia mondială se îndreaptă spre o confluență fără precedent a crizelor economice, financiare și a datoriilor ca urmare a exploziei deficitelor, împrumuturilor și efectului de pârghie din ultimele decenii.

„Cu băncile centrale forțate să majoreze ratele dobânzilor FF00, +0,00% în efortul de a ajuta la stabilitatea prețurilor, ”zombii” se confruntă cu creșteri puternice ale costurilor datoriei”, a subliniat el.

„Dacă am dreptate, că vom avea o aterizare grea, că inflația va fi persistentă și că băncile centrale sunt într-o dilemă, atunci atât acțiunile, cât și obligațiunile nu se vor descurca bine”, a mai spus economistul.

Și mai rău este că aceste evoluții coincid cu revenirea stagflației

Mai rău, a subliniat el, este faptul că „aceste evoluții coincid cu revenirea stagflației (inflație ridicată alături de creștere slabă)”.

„Ultima dată când economiile avansate au experimentat astfel de condiții a fost în anii 1970. Dar atunci, ratele datoriilor erau foarte scăzute. Astăzi, ne confruntăm cu cele mai grave aspecte ale anilor 70 (șocuri stagflaționiste), alături de cele mai grave aspecte ale crizei financiare globale. Acum nu mai putem reduce pur și simplu ratele dobânzilor pentru a stimula cererea”,  a menționat el.

Potrivit economistului care a anticipat criza din 2008, economia globală este lovită de șocuri negative persistente pe termen scurt și mediu, care reduc creșterea și cresc prețurile și costurile de producție.

În noua sa carte, „Megathreats: Ten Dangerous Trends That Imperil Our Future, and How to Survive Them”, Roubini identifică criza datoriilor, deglobalizarea, o bombă demografică cu ceas, catastrofele climatice, inteligența artificială și alți factori drept „mega-amenințări” care pun în pericol întreaga umanitate și ar putea duce la o „distopie”.