Interzis la graniță. Se confiscă imediat. Ce nu ai voie să introduci în România
SURSA FOTO: Facebook, Autoritatea Vamala
Autoritatea Vamală Română a anunțat că inspectorii vamali au descoperit zeci de mii de produse contrafăcute, în valoare de aproape 1,8 milioane de lei. Toate au fost trimise spre expertizare.
Vameșii din Constanța Sud au confiscat 23.000 de jucării contrafăcute
Vameșii din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au confiscat aproximativ 23.000 de jucării contrafăcute, cu o valoare totală estimată la 1,775 milioane de lei. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Vamală Română (AVR) într-un comunicat transmis marți.
Inspectorii vamali au efectuat un control fizic asupra mărfurilor aflate în două containere sosite din China, care aparțineau unor societăți comerciale din București și Ucraina.
În urma controlului, aceștia au descoperit aproximativ 23.000 de jucării contrafăcute care ar putea încălca drepturile de proprietate intelectuală ale mai multor mărci protejate la nivel internațional. Dacă ar fi fost vândute pe piață ca produse originale, valoarea totală a acestor jucării ar fi fost de aproximativ 1,775 milioane de lei.
„Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud – Direcţia Regională Vamală Bucureşti au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate în două containere sosite din China, aparţinând unor societăţi comerciale din Bucureşti şi Ucraina.
Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 23.000 bucăţi jucării susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internaţional.
Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 1.775.000 lei”, se arată în comunicat.
Ce măsuri au luat autoritățile
Conform reglementărilor naționale și europene referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, autoritatea vamală a reținut jucăriile suspectate de a fi contrafăcute.
Acestea vor fi trimise pentru expertizare, iar la finalizarea cazului vor fi dispuse măsurile legale necesare.

Riscurile pe care le pot prezenta aceste jucării contrafăcute
Aceste jucării contrafăcute prezintă o serie de riscuri, în principal datorită faptului că nu respectă standardele de siguranță impuse de reglementările naționale și internaționale.
Adesea sunt fabricate din materiale de calitate inferioară, care pot conține substanțe chimice periculoase, cum ar fi plumbul, ftalații sau alte substanțe toxice. Pot provoca intoxicații, reacții alergice sau alte probleme de sănătate, în special la copiii mici care tind să bage jucăriile în gură.
Din cauza lipsei de control al calității, jucăriile contrafăcute pot fi prost asamblate, având margini ascuțite sau componente care se pot rupe ușor. Aceste defecte pot duce la răniri, cum ar fi tăieturi, zgârieturi sau lovituri.
De asemenea, în cazul jucăriilor electronice contrafăcute, există riscul de supraîncălzire sau chiar incendiu, deoarece aceste produse nu respectă normele de siguranță electrică. Bateriile sau componentele electronice din jucăriile contrafăcute pot fi periculoase.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





