mondiale, trimite semnale incurajatoare. Administratia Bush are nevoie de cateva gesturi de apreciate pe plan mondial, dupa interventia din Irak. Consiliul de Securitate, invechita structura care reglementeza, ce putin teoretic, toate conflictele intre state, ar putea suferi modificari importante. Japonia, aliatul fidel al SUA, ar putea primi statutul de membru permanent. Tara Soarelui Rasare merita din plin acest statut, care-i permite sa influenteze politica mondiala. Ca a doua economie a lumii si tara cea mai implicata financiar in actiuni umanitare si de sprijin al tarilor in curs de dezvoltare, Japonia este candidatul perfect. Nu este singurul insa. Lista este lunga si exista riscul real de a transforma Consiliul de Securitate intr-un organism chiar mai ineficient decat este el acum. Germania este alt candidat cu CV impecabil. Impotrivirea nemtilor fata de interventia din Irak nu le-a crescut insa cota in ochii Unchiului Sam. America nu vede cu ochi buni cresterea numarului statelor contestatare la adresa politicii sale, iar o axa Paris-Berlin e ultimul lucru pe care il vrea administratia Bush in Consiliul de Securitate. Alti pretendenti au, de asemenea, argumente puternice. India reprezinta cam o cincime din populatia lumii, iar cresterea economica si atitudinea fata de razboiul impotriva terorismului o recomanda cel putin pentru un loc de membru semipermanent. Aceasta pozitie, inexistenta in prezent, va oferi, in cazul declansarii procesului de reforma, posibilitatea de a avea un cuvant mai greu de spus tarilor semnificative din punct de vedere economic si demografic.Brazilia, ca reprezentanta a Americii Latine, aduce ca argumente puterea demografica si economica in crestere. Si lumea musulmana preseaza pentru un reprezentant in randurile conducatorilor lumii. Ar putea fi vorba de Egipt, un aliat al SUA si o tara cu puternica crestere demografica si economica? Dar in aceasta situatie se gasesc si Turcia, membra NATO, si Pakistanul, alt aliat al SUA. Toate aceste tari, alaturi de Mexic, Indonezia, Nigeria, Africa de Sud, Ucraina sau chiar Polonia, pot spera la o pozitie avantajoasa in cazul reimpartirii cartilor in cadrul structurilor superioare ale ONU. Reforma va tine cont totusi de interesele vechilor membri, in special ale SUA, iar noii veniti vor fi alesi dupa criterii destul de contestabile.Nu va fi nimic neclar insa in cazul tarilor care ar trebui sa faca parte din grupul economiilor de frunte, asa-numitul G-8. Tarile bogate, la care a aderat si Rusia in urma cu cativa ani, au o seama de candidati seriosi, care merita sa se alature clubului celor mai puternice economii. La sfarsitul anilor ‘90, a existat un plan de largire a clubului ce ar fi fost redenumit G-20. La grupul celor opt tari s-ar fi adaugat economiile dinamice din Asia, Africa si America Latina, formandu-se astfel o „liga a greilor” cu adevarat semnificativa pentru economia mondiala. Tarile europene, in frunte cu Italia, s-au impotrivit acestei idei, de frica diluarii importantei statelor mici intr-un club care ar fi gazduit tari precum China, India, SUA sau Japonia. Ca si in cazul ONU, interesele fondatorilor mentin G-8 intr-o situatie fara legatura cu lumea in care traim.Lista organizatiilor ineficiente poate continua. Organizatia Mondiala a Comertului si-a pierdut suflul in cazul liberalizarii generalizate a schimburilor internatioanle. De la un fenomen global, reducerea tarifelor se parafeaza acum in cadrul tratatelor bilaterale sau regionale.Globalizarea isi continua marsul (deocamdata) triumfal si fara institutiile care ar putea gestiona sau evita problemele nascute de acest proces. Offshoringul si outsourcingul vor avea un an exelent in 2005, iar marile companii internationale vor plimba sute de miliarde de dolari si mii de locuri de munca spre cele mai profitabile locatii, indiferent daca reforma ONU va debuta sau nu in 2005