Romanii care iau calea Occidentului in cautare de locuri de munca bine platite se orienteaza in general destul de repede. Aceasta pentru ca exista cateva tari despre care se stie ca au deficit de forta de munca in anumite domenii sau, pur si simplu, accepta mai usor lucratori straini. In ultima vreme, dupa ce au fost incheiate diferite acorduri de schimb de forta de munca la nivel guvernamental, romanii pleaca si mai hotarat catre Spania, Germania, sau Portugalia. O alternativa tentanta ar fi sa se orienteze catre tarile mici, dar cu venituri ridicate pe cap de locuitor, ca, de exemplu, Marele Ducat de Luxemburg. Desi nu intra in categoria destinatiilor preferate de romanii care doresc slujbe in Europa, mica tara din Benelux ofera totusi destule oportunitati strainilor. Statisticile arata ca aproximativ 100.000 de persoane sunt lucratori transfrontalieri, un numar foarte mare raportat la populatia totala a statului, care este de 390.000 de locuitori! Atractia exercitata de Luxemburg se poate explica prin cateva date economice: sectorul bancar este extrem de bine dezvoltat, insumand peste 220 de banci, iar salariul mediu ce se poate castiga depaseste 1.200 de euro. In ceea ce priveste relatiile Romaniei cu Luxemburgul, exista in prezent un acord care prevede trimiterea a 35 de stagiari romani, pentru o perioada determinata, la companii locale. Pana acum, se pare insa ca doar un singur stagiar va beneficia de prevederile acestui acord. Pe de alta parte, oficiali din cadrul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale declara ca exista intentia semnarii unui acord bilateral de schimb de forta de munca cu Luxemburg. Iar domeniile in care romanii isi vor putea gasi de lucru prin aceasta intelegere se pare ca vor putea fi constructiile si serviciile, in special cele hoteliere si de restaurante.

Salariile care pot fi obtinute sunt intre 1.000 si 1.500 euro

Celelalte doua tari din grupul Benelux au o politica aparte in ceea ce priveste regimul lucratorilor straini. Acorduri bilaterale de schimb de forta de munca intre Romania si acestea nu sunt. Un singur document a fost semnat cu Olanda, privind exportul de prestatie de securitate sociala. Aceasta inseamna ca daca, spre exemplu, o persoana munceste o perioada in Olanda, aceasta va fi luata in considerare la calculul pensiei din Romania. Dar pentru a munci in Olanda, trebuie sa iti gasesti singur o firma dispusa sa te angajeze. Procedura de urmat este aceeasi ca si in cazul tuturor celorlalte tari cu care nu am semnat documente care sa reglementeze schimbul de lucratori. Solicitantul roman trebuie sa contacteze o companie olandeza prin Internet sau cu ajutorul informatiilor furnizate de alte persoane care se afla deja acolo. O data ce persoana interesata s-a inteles cu firma asupra tuturor conditiilor de munca, angajatorul merge la autoritatile locale si pune la punct documentele pentru incheierea contractului si eliberarea unui permis de munca. Problema este ca, inainte sa angajeze un cetatean extracomunitar, o companie olandeza trebuie sa demonstreze ca, in prealabil, a cautat forta de munca in Olanda si in tarile membre ale Uniunii Europene. Contractul si permisul de munca sunt trimise la Ambasada Olandei din Romania, institutie care elibereaza viza de munca.
Cei mai multi romani care au plecat pana acum in Olanda lucreaza in domeniul IT. Desi oferta de locuri de munca in industria de „soft” se pare ca scade pe plan international, acest domeniu este inca destul de accesibil pentru specialistii din estul Europei, care au o reputatie de foarte buni profesionisti. Salariul mediu in domeniul IT din Olanda este de aproximativ 2.500 de euro, putand sa urce chiar si pana la 7.000 – 8.000 de euro, in timp ce salariul social (minim) in aceasta tara este de 630 de euro! Olanda prezinta oportunitati si pentru persoanele cu nivel inalt de pregatire in domenii precum matematica, informatica, fizica nucleara sau chimia industriala. Varianta cea mai uzuala prin care poti pleca sa lucrezi ca specialist este obtinerea unei burse de doctorat, urmand ca, la fata locului, sa iti cauti un post corespunzator. Salariul mediu pentru un doctorand este de 1.000 – 1.500 de euro, acesta fiind si salariul mediu pe economie. Ofertele de burse pentru master si doctorat se gasesc pe site-urile universitatilor olandeze.
Pentru cei care nu sunt atat de „inalt calificati”, in Olanda exista sanse de angajare pentru cules de legume si fructe sau servicii. Aventurierii pot incerca munca la negru in domeniul agriculturii sau in constructii, insa este foarte greu sa obtina un astfel de post. Pe langa faptul ca intr-o asemenea situatie nu beneficiezi de nici un drept ca angajat, nici firmele nu prea recurg la aceasta metoda, de frica amenzilor, care in Olanda sunt destul de usturatoare. O alta oportunitate pentru cei care prefera munca sezoniera ar fi un post de barman sau ospatar, in perioada de vara, pe litoralul Marii Nordului. Cunoasterea unei limbi straine (de preferat, engleza sau germana) este totusi una dintre cerintele pe care un solicitant de post trebuie sa le indeplineasca.
Singura firma acreditata de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale care are contract de mediere certificat pe relatia Belgia, Olanda si Luxemburg este SC Lazar Agro-Service SRL din judetul Arad. Pana acum, aceasta a intermediat contracte pentru posturi de macelari in tarile din Benelux. Unul dintre reprezentantii firmei ne-a declarat ca au fost depuse in aceste tari in jur de 180 de dosare ale unor macelari romani, care au vizat un loc de munca in }arile de Jos si asteapta inca raspunsul autoritatilor din aceste state.

Informatii utile

* Exista un acord care reglementeaza trimiterea a 35 de stagiari in Luxemburg. Cu Belgia si Olanda nu exista nici un acord care sa reglementeze schimbul de forta de munca dintre acestea si Romania.
* Domenii accesibile: industrie IT, electronica, servicii, agricultura.
* Salarile care pot fi obtinute in aceste tari se invart in jurul sumei de 1.000-1500 de euro. Dar poate fi obtinut si mai putin, daca luam in calcul faptul ca in Olanda salariul minim este de 630 euro.
* Impozitele sunt destul de mari. In Olanda, spre exemplu, la un castig intre 1.500-2700 euro impozitul este de 30-35%, la un salariu de peste 2.700 de euro impozitul este de 42%, iar la peste 4.000 de euro statul olandez iti va lua 54%. Exista insa meserii pentru care angajatorul poate obtine o scutire de impozit de 30% pentru personalul de inalta calificare recrutat din strainatate .
* Intre Romania si cele trei tari din grupul Benelux exista acorduri de evitare a dublei impuneri. Doar intre Romania si Olanda exista un acord pentru exportul prestatiilor de securitate sociala. Cei care muncesc in Belgia sau Luxemburg este bine sa incheie un contract individual cu Casa Judeteana de Pensii si sa vireze lunar o suma pe toata perioada derularii contractului de munca, pentru ca perioada muncita in una dintre aceste tari sa fie luata in considerare la calculul pensiei din Romania.