Ce se cere de la student in strainatate, fata de Romania? Fie Europa, fie Statele Unite sau Canada, raspunsul este invariabil acelasi: o cantitate imensa de informatie. Aceasta informatie insa nu este doar teoretica si nu trebuie inghitita in cantitati industriale, intr-un timp foarte scurt. Asa cum este pe la noi… La Stanford University, precum si in celelalte universitati americane, se munceste enorm. Pe scurt, scoala este scoala, dar in asa fel incat sa fie si placuta. Andrei Stamatian, student patru ani la Stanford, spune: „Inainte de curs aveam o lista de materiale pe care trebuia sa le citim. La curs, profesorul discuta punctele esentiale din materialele citite si adauga punctul lui de vedere, urmand ca apoi sa primim teme de lucru in echipa pe diferite proiecte. Era foarte important ca studentii sa inteleaga conceptele si sa isi poata aminti cateva cuvinte cheie, pentru a putea apoi sa exprime coerent un punct propriu de vedere. Multe din cursuri aveau si studii de caz, care vizau aplicatii practice ale materiei, iar majoritatea studiilor de caz necesitau lucru in echipa”.

Pentru sistemul canadian, lucrul in echipa nu este o prioritate. Mai mult, este foarte greu sa te apropii de colegi, fiindca, cel putin in anul I de studiu, nu se formeaza grupe. Insa, se pune foarte mult accentul pe studiul individual. „Sunt apreciate foarte mult ideile si initiativa. Mai ales cand acestea vin cu o noutate, legata de apartenenta la o cultura diferita. si studentul este ajutat foarte mult de catre sistem. Ai tot ce iti trebuie, la indemana”, spune Ecaterina Ion, fosta studenta la University of Western Ontario din Canada. Faptul ca studentului i se ofera toate mijloacele – materiale, financiare, de informare – necesare este un avantaj resimtit, de asemenea, in toate tarile analizate, indiferent de continent. „Este un alt sistem educational, care te pune pe tine, studentul, in situatia sa te descurci. scoala iti pune la dispozitie totul – este treaba ta cum folosesti resursele, in functie de obiectivele sau idealurile tale. Nu vine nimeni, ca la noi, sa iti spuna ca asta trebuie sa inveti. Este, de fapt, diferenta dintre un sistem liberal si unul paternalist”, spune Codru Vrabie, fost bursier Soros la American University in Bulgaria.
si in Italia lucrurile sunt cumva asemanatoare: „Referatele, eseurile si proiectele de cercetare sunt si aici la mare pret, doar ca accesul la informatii (biblioteca, Internet) este mult mai simplu si mai rapid, iar profesorii te indruma pas cu pas. Lucrul in echipa este solicitat destul de rar, accentul cade in mod clar pe responsabilitati individuale”, explica Andreea Maierean, aflata la Universitatea din Trieste. „Acum descopar in fiecare zi cat de simplu poate fi sa te integrezi intr-un „sistem” gandit pentru a te ajuta, si cat de mare importanta are faptul ca la orice informatie solicitata primesc raspunsul prompt si amabil”, adauga Andreea. In ceea ce priveste studiile postuniversitare, doctorat sau MBA, diferentele sunt si mai mari fata de Romania. „ti se cere imposibilul, asta este senzatia cu care traiesti ca student MBA in SUA. In holul scolii erau instalate televizoare unde se difuza canalul CNN. Dupa pauza de, cafea de la ora 9.45, reveneam la curs, unde ne intrebau profesorii care este cotatia unei anumite actiuni la bursa sau diverse alte lucruri legate de subiecte fierbinti. Informatia este aur pentru afaceri. Nimeni nu te scuza sau iarta ca nu ai stiut un anumit lucru”, explica Mariana Iancu, din experienta sa de la Purdue University, Krannert Graduate School of Management. Despre dificultatea programelor povesteste si Mihai Banciu, doctorand in Cercetari Operationale si Inteligenta Artificiala, la University of Pittsburgh: „Nu este iesit din comun ca un student sa lucreze la doua-trei proiecte de cercetare, in afara cursurilor, si sa vezi, de exemplu, oameni care vin cu sacul de dormit la scoala pentru ca nu este timp de mers acasa. Piatra de incercare o constituie examenul de la sfarsitul celor doi ani de cursuri, cand in cadrul unei examinari, care poate dura de la sase ore la cateva zile, ti se pun intrebari din toata materia studiata. In privinta performantelor studentilor romani din universitatile amintite am aflat ca acestia sunt buni, dar nu cu mult mai buni decat altii. Se adapteaza, totusi, mult mai usor. Pe de alta parte, flexibilitatea sistemelor de invatamant este foarte mult sustinuta de caracterul deschis si prietenos al profesorilor. Fiecare are anumite zile si ore dedicate consultatiilor individuale. Poate ca nu ar fi o idee rea nici pentru profesorii romani.

Ecaterina Ion, o educatie solida In Canada

Un campus studentesc este gandit ca un business, foarte bine organizat, de la cap la coada. Studentul locuieste acolo, invata, mananca, se distreaza, citeste, munceste in interiorul acestui campus. Nu are nevoie de nimic din afara, totul este asigurat. Problema este ca un asemenea sistem nu il pregateste pe student pentru viata reala. De aceea, trebuie sa fii foarte atent, sa te interesezi la Centrul de Consiliere Profesionala, asupra posibilitatilor pe care le ai. Profesorii? Extrem de calzi si de apropiati. Colegii? Mai greu sa te apropii. Cantitatea de informatie mi s-a parut acceptabila. Exista foarte multe oportunitati de burse, cei din Romania ar trebui sa afle asta si sa incerce.
Site-uri utile: http://www.uwo.ca/.

Codru Vrabie – experienta unui nou sistem, In Bulgaria

Mi se cerea sa mananc informatia pe paine, inainte de ora de curs; foloseam ora de curs pentru clarificarea unor eventuale aspecte neclare ale informatiei, dupa care mi se dezvoltau aptitudinile de-a folosi informatia in diverse contexte; cred ca examenele aveau scopul de a mi se evalua atitudinea,
asta se-ntampla in sistemul „liberal arts”, in care-am fost educat. Sistemul romanesc a pus intotdeauna accentul pe informatie si foarte rar pe aptitudini. Diferenta fundamentala rezida in calitatea informatiei. Pe de alta parte, cand ora de curs te tine-n priza, nu realizezi cat de mult ti se cere. Daca iei cate un dumicat in fiecare zi, ti se pare absolut normal. Daca inghiti toata galeata in ziua dinaintea examenului, evident ca ti se apleaca si ai senzatia ca efortul este supraomenesc.

Bogdan Mitu, student la Institut Gramme, In Belgia

si in strainatate se face teorie, dar macar profesorii incearca sa-ti spuna la ce iti vor servi toate aceste informatii pe care le acumulezi. Lucrul in echipa cred ca este prezent si in Romania si in strainatate, dar nici aici si nici dincolo nu cred ca motivul este altul decat lipsa de „aparate” pentru fiecare student si lipsa de timp pentru profesor, de a analiza lucrarile (ma refer la laboratoare) tuturor studentilor. Dar in nici una din tari nu se pune accentul pe lucrul in echipa ca factor al dezvoltarii ulterioare. Profesorii sunt cu mult inaintea celor din Romania, la nivelul relatiilor cu studentii. Sunt disponibili la orice discutie, oricat ar dura ea. Foarte rar mi-a fost dat sa aud un profesor spunand „Vino maine, ca acum trebuie sa plec”.

Andrei Stamatian, despre viata la Stanford

Examenele se dau in caiete speciale pe care este imprimat codul de onoare de la universitatea respectiva, care mentioneaza ca studentul nu va da sau primi ajutor de la un alt coleg in timpul examenului si nu va copia. Studentii semneaza codul la fiecare examen, dupa care profesorul paraseste sala si se intoarce la finalul examenului. Regula asta e respectata cu sfintenie, si in patru
ani de facultate nu am vazut pe nimeni sa incerce sa o incalce. Cei care incalca sistemul sunt exmatriculati. O alta oportunitate pentru studentii de la Stanford este de a face cercetare si, dupa un concurs de dosare, sunt sustinuti financiar pentru asta. Aproape toti romanii de la Stanford am fost finantati pentru cercetare, iar directoarea programului spunea „Voi imi luati toti banii.”