Importanța celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. Se dorește prevenirea cazurilor grave

Mircea Iliescu, geneticianul român de la Cambridge, a vorbit la Antena 3 despre importanța celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. Acesta este de părere că aceasta ar urma să prevină îmbolnăvirile grave în cazul unui nou val al pandemiei. Declarațiile acestuia vin în contextul în care Pfizer a declarat că o a treia doză este necesară. Geneticianul român a anunțat că Marea Britanie a decis să ocrotească populația vulnerabilă, cea de peste 50 de ani.

“În Marea Britanie (autoritățile) s-au gândit să pună la adăpost populația vulnerabilă, cea peste 50 de ani. Au reușit să o pună la adăpost, aproape toți au primit și cea de-a doua doză.

Peste 95% din oamenii vulnerabili sunt puși la adăpost, spre deosebire de România, unde procentajul este, poate, 20% şi mai avem un drum lung pentru a preveni îmbolnăvirea gravă printre cei vulnerabili.”, spune Mircea Iliescu.

Rolul celei de-a treia doze de vaccin

Mircea Iliescu a mai spus că o a treia doză de vaccin anti-COVID vrea să prevină cazurile grave în cazul unui nou val.

”În același timp, se știe că variantele noi de coronavirus pot să evite uneori răspunsul imun şi atunci studiază posibilitatea unei a treia doze, în toamnă, ori cu vaccinurile actuale, ori cu o variantă modificată, pentru a fi siguri că nu va veni un nou val care va aduce spitalizări foarte multe pentru cei vulnerabili.

Ce vor să facă este să ducă spre zero numărul spitalizărilor chiar şi în cazul unui nou val cu o nouă variantă, în toamnă şi cred că această a treia doză va preveni acest val”, a spus Mircea Iliescu la Antena 3.

Geneticianul român a mai spus că studiile din Statele Unite ale Americii și Marea Britanie vizează atât administrarea celei de-a treia doze de la același producător, cât şi posibilitatea ca a treia doză să fie cu un alt vaccin decât cel utilizat pentru doza inițială şi pentru rapel.

Sursă foto: Dreamstime