Mi s-au trezit toate simțurile! Ce frenezie! Compotul de gutuie, plăcinta cu mere, țuica fiartă și ”Bună dimineața la Moș Ajun!”. ”Ne dați sau nu ne dați?” 

Stau, în fața ușii metalice, uitându-mă în ochii mari ai copiilor ăstora în care parcă-mi văd întreaga copilărie. Cum, neobosită, mă alăturam unui grupușor și băteam din ușă-n ușă, fără frică. Serile, ajungeam acasă și făcând inventarul, ne simțeam cei mai avuți din lume. Zău că lumea n-a fost mai avută ca până atunci! Nu-mi plăceau oamenii mari, pentru că mi se părea că încearcă să strice totul. Și îi învățam pe toți să nu-i creadă.

Moș Crăciun al copilăriei mele, sosea întotdeauna când se terminau colindele, cu același costum ponosit, cu barba lui gri nu ajungea niciodată la noi prin horn. Săteam la al doilea etaj al unui bloc construit în perioada comunistă, iar el, slăbănog și viclean ne râdea-n nas, că dacă am fi stat la casă, altfel ar fi stat treaba, ar fi venit mai bogat și nici măcar nu ne-ar mai fi dat prilejul să ne citim poeziile pe genunchii lui ciolănoși, reproșându-ne cumva că suntem cei mai norocoși din lume că locuim într-o cutie de chibrituri. Eu mă strâmbam de fiecare dată, însă nu-l potoleam, Moșul continua cu vizitele la domiciliu. Și la noi se strângeau copii tuturor de pe scară, bașca verișorii și verișoarele.  

Acum, stau și mă întreb, dacă și copiii altora, peste câțiva ani, își vor aminti cu același drag de perioada Sărbătorilor de iarnă, pentru că, mi se pare, și ce bine ar fi ca doar să mi se pară, că noi, colindătorii de odinoară, dacă ar fi să luăm stărzile la rând, în ochii celorlalți am părea doar niște cerșători. Și nu știu de ce văd lumea astfel. Poate că deși salariu minim pe economie a ajuns la 1.199 de lei în 2015, oamenii par că sunt din ce în ce mai chibzuiți și numai de colindătorii care vin cu Steaua par că nu mai au nevoie. Adică, să vină unul, doi, trei, hai patru să zicem, dar gata! Trăim într-o țară în care sărăcia monopolizează mare parte din suprafață, trăim într-un stat în care cei mai mulți dintre noi o duc de azi pe mâine și nu apucă să mai bage nimic la ciorap. Sărăcia înrăiește, îndobitocește. De fapt, nu sărăcia o face, ci lipsa de educație și trăim într-o țară în care deși aparent există egalitate în drepturi, asta e o minciună frumoasă, pentru oameni mari adică. Dar mă uit la pasagerii din tramvai, care nu dau puilor de rromi nici măcar o para, sau o portocală, pentru că, poate și ei cred că dacă o fac, îi vor încuraja în viitor să mai facă, și oh, cât te deranjează când abia dacă ai bani de-un sandwich pentru drum, vrei să citești din Silvia Plath și-i auzi cum strigă versuri sfinte!


Te-ar putea interesa și: