Guvernul Orban este gata pentru rectificarea bugetară. Va fi adoptată săptămâna viitoare prin OUG
Sursă: Inquam Photos, Octav Ganea
Precizarea vine din partea premierului Ludovic Orban, în cadrul ședinței de Guvern de vineri. Acesta a precizat că situația economică nu este una foarte bună, în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus și „va trebui să drămuim fiecare ban”.
Premierul Ludovic Orban a declarat că săptămâna viitoare Guvernul va aproba rectificarea bugetară şi le-a cerut miniştrilor să vină cu fundamentări „foarte solide” pentru orice solicitare de bani.
„Vreau să abordez o chestiune care ţine de pregătirea rectificării bugetare. Noi finalizăm săptămâna aceasta evaluările şi săptămâna viitoare vom adopta ordonanţa de urgenţă privind rectificarea. Aş vrea ca până sâmbătă să vă reevaluaţi extrem de serios solicitările, pentru că vreau să existe fundamentări foarte solide pentru orice solicitare de bani.
Ştim foarte bine că situaţia economică nu este dintre cele mai bune, că economia românească, ca toate economiile ţărilor lumii, a fost afectată de epidemia de COVID şi va trebui să drămuim fiecare ban şi, mai ales, să alocăm resursele către proiectele importante, către investiţii, către proiecte care, într-adevăr, au ca şi efect îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale concetăţenilor noştri şi, de asemenea, proiecte suport pentru dezvoltarea economică ulterioară”, a declarat Ludovic Orban, vineri, în cadrul şedinţei de Guvern.
Raluca Turcan: Fondurile europene sunt soluția
Pe de altă parte, vicepremierul Raluca Turcan a declarat că fondurile europene reprezintă soluţia pentru revenirea economică a României care va fi urmată de o relansare economică. Aceasta a arătat că fondurile europene reprezintă o sursă de dezvoltare durabilă, regională şi locală şi a amintit că, la finalul anului trecut, s-au salvat de la dezangajare 600 de milioane de euro.
„La finalul anului trecut am salvat de la dezangajare 600 de milioane de euro, am reuşit până în momentul de faţă să infuzăm în economia românească 2,2 miliarde euro şi suntem pregătiţi să absorbim încă 3,2 miliarde de euro. Practic am avut cea mai mare rată de atragere a fondurilor europene de la momentul aderării în UE”, a spus Turcan.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




