„Vine amnistia fiscala. In curand. Cei care ne urmaresc sa nu creada ca pot sa nu plateasca la stat ca vor scapa. Va fi pentru companii. Aceasta propunere va fi foarte bine primita de mediul de afaceri. In aprilie vrem sa o aprobam in Guvern (…) nu vor fi luate decizii fara consultarea cu mediul de afaceri”, a spus Teodorovici.

Inițial, de această aministie ar fi urmat să beneficieze companiile de stat, dar Și cele private, care nu au intrat în insolvenţă.

Nu se vor șterge datoriile așa cum s-a vehiculat, ci vor fi eşalonate, fără dobânzi sau penalităţi.

„Amnistia…i-am spus restructurare financiară. Am spus că până la final de octombrie lucrăm la Ministerul de Finanţe să facem o propunere de pachet de astfel de măsuri, pe categorii de contribuabili, cu datorii, fără datorii la stat. După aceasta, se discută la nivel de coaliţie, în Guvern şi să luăm o astfel de măsură, pentru că, repet, este moment T zero care trebuie să se întâmple. Acest pachet de măsuri face parte din acel pachet mare de măsuri pentru zona economică, că vorbim de insolvenţă, de zona asta de amnistie, sau cum îi spunem, restructurare financiară, că vorbim de alte prevederi care să sprijine mediul de afaceri, acea funcţie de mediere, nu mai poprim, nu mai blocăm, mai ales în cazul primăriilor. Statul încă, din păcate, azi vine şi popreşte şi blochează conturile unor primării. Cum, stat pe stat vine şi (popreşte n.r.)? Nu merge. Este un pachet foarte atractiv care va ataca, în sensul bun, toate categoriile din economie (la stat şi la privat n.r), un tratament egal”, declara Teodorovici anul trecut.

„S-a discutat foarte mult de acea amnistie. Are acelaşi obiectiv: de a relansa în economia din România companiile mari, în principal pe cele de stat, să spunem, care astăzi sunt ţinute mai mult sau mai puţin pe linie de… Nu renunţ la niciun lucru care va fi bun pentru această economie, să ştiţi! Dar nu este o amnistie fiscală. Am spus: este, poate, un cadru care să ofere tuturor categoriilor din economie anumite măsuri, că vorbim de firmele private sau de stat cu datorii la stat, că vorbim de firmele care şi-au achitat la timp, în 2017, datoriile şi acum să creăm un mecanism care la anul viitor poate să le faciliteze, să spunem, plata faţă de stat nu în momentul în care… adică să-şi poată rula banii o anumită perioadă, şi ceva celor care s-au conformat voluntar. Şi pe persoană fizică la fel. Avem un istoric de cinci ani de zile în care ANAF-ul a emis la contribuabil decizia de impunere. Şi atunci ca obligaţie a ANAF până la final de octombrie fac o centralizare pe fiecare contribuabil, iar dacă plata se va realiza până la final de an curent vor primi practic o reducere substanţială din acea sumă”, spunea Eugen Teodorovici.