Unul dintre motive a fost faptul că Goldman Sachs a consiliat Vodafone în tranzacția de 130 de miliarde de dolari în urma căreia Verizon a preluat participația de 45% deținută de Vodafone la compania lor mixtă de telefonie mobilă din SUA.
Însă cea mai mare creștere în clasamentul global a fost înregistrată de Bank of America Corp, care a urcat până pe locul patru de pe locul opt în 2012, grație unei creșteri de 22% a comisioanelor. La polul opus, grupul elvețian Credit Suisse a căzut până pe locul nouă în clasamentul global al M&A și până pe locul 10 în SUA. Comparativ, în 2012 Credit Suisse se situa pe locul șase la nivel global și pe locul patru pe piața de M&A din SUA.
Anul trecut Goldman Sachs a fost devansată de J.P. Morgan Chase & Co. pe piața de M&A din SUA deoarece nu a luat parte la o serie de mari tranzacții precum preluarea Heinz de către Berkshire Hathaway și 3G Capital pentru 23 de miliarde de dolari sau fuziunea firmelor de publicitate Publicis și Omnicom.
De asemenea, Dealogic informează că anul trecut sectorul sănătății a fost cel mai mare sector de M&A din SUA cu un volum al tranzacțiilor de 195 miliarde de dolari, cea mai mare cifră înregistrată după 2006.AGERPRES