Gheboasă, trapperul amendat de autorități pentru versurile melodiilor cântate la UNTOLD, a precizat că nu îl deranjează valul de critici. Acesta nu dorește să fie un model pentru fanii săi: „Nu îmi doresc să fiu niciun model, fac ce pot să trăiesc. Acum o duc bine, mă descurc, dar știu ce înseamnă să nu ai nimic, să nu ai pâine și nimic de mâncare”.

Gabriel Gavriș a fost abandonat după naștere

Gabriel s-a născut în Târgoviște (cartier Șerpărie) și a fost abandonat de către mamă după naștere. Deoarece tatăl său era în pușcărie la acea vreme, acesta a intrat în custodia Statului, după care a ajuns pe mâinile unor asistenți maternali, care potrivit lui, i-au oferit multă dragoste.

„Mi-au oferit toată dragostea și mi-au oferit educația cea mai importantă, cei șapte ani de-acasă. Când m-au luat de la orfelinat, aveam râie. Sunt țigan. De ce m-ați luat pe mine atunci?, am întrebat-o peste ani, pe Luminița, mami, că așa îi spun. A zis că eram singurul copil de etnie din centru. Eram bolnav și ei m-au salvat. După mine, Luminița și Titi Neagoe au mai luat doi copii, surorile mele, care acum sunt la facultate”, a declarat Gheboasă.

Gabriel a fost recuperat de familie peste câțiva ani

După câțiva ani, tatăl biologic al artistului împreună cu bunica lui l-au recuperat în instanță, iar copilul a fost redat familiei biologice.

„Tata mă voia, el și-a ispășit pedeapăsa, a plătit și e un om special. E tatăl meu și m-a vrut mereu, a suferit foarte mult. Îmi amintesc și acum când eram la familia mea adoptivă și ca să vedeți ce oameni sunt, mă duceau în vizită la peniteciar, să îl văd pe tata. Eram mic, mă ridicau în brațe și îl vedeam printr-un gemuleț la penitenciar. Apoi am ajuns la el și la bunica mea. Pe mama biologică am întâlnit-o, dar nu avem ce să ne vorbim. Nu avem nici o legătură”.

Cartierul în care a crescut Gheboasă, numit Șerpărie, este echivalentul din Târgoviște pentru Ferentari: „E un fel de Ferentari, dacă vreți. De-acolo sunt și acolo mă duc mereu cu drag, nu mă delimitez. Am trăit toată viața în sărăcie. Sunt țigan. La școală am fost mereu pus în ultima bancă, de la joacă eram exclus, am fost dat afară și de afară, dacă se poate spune asta. Adică mi se spunea să nu mai stau nici acolo”, declară artistul.

Despre copilăria sa, Gheboasă nu are amintiri foarte plăcute: „Mai aveam prieteni, încercam să ies mereu cu copii de români, auzeau părinții și ziceau: ăla e vagabont, ce cauți cu el? Asta e, așa a fost. Am cărat pepeni în piață, am făcut tot ce am putut să scap de foame. Am fost și în Cehia să muncesc, urma să muncesc, dar am luat țeapă și-am rămas în stradă, ca un boschetar și trebuia să mă întorc pe jos în România. Și m-am și întors”.

Gheboasă a jucat fotbal profesionist înainte de muzică

„Nu am fost rău deloc. Eu am făcut fotbal profesionist la Chindia. Bănel Nicoliță mi se spunea, jucam banda dreaptă. Muzica m-a ajutat, însă, cel mai mult. În 2020 m-am apucat, practic. Nu m-am gândit niciodată sunt talentat, că am ceva în plus. Am pornit doar cu o poveste de viață, cu refuzuri pe toate palierele, cu etnia mea”.

Artistul și-a început cariera muzicală pe Facebook: „Am făcut un clip de 3 lei și mă știau doar vecinii. Piesa a ajuns în 3 luni la 1 milion de vizualizări pe YouTube. Apoi am făcut altele și am unele cu 15-16 milioane, de succes. Eram un no-name, acum mă urmăresc milioane de oameni. Am ajuns aici cu credința, eu cred în Dumnezeu și sunt convins că el m-a adus aici. Credința mea m-a adus, foamea și munca”.

Plecarea din Șerpărie

După 3 ani, artistul a plecat din Șerpărie și a ajuns pe scena unuia dintre cele mai importante festibaluri din lume, UNTOLD. Aici Gheboasă a fost aspru criticat, mai ales pe rețelele de socializare pentru versurile obscene cântate.

Despre acest episod, artistul a declarat: „Eu, în primul rând, nici nu visam vreodată să ajung pe vreo mare scenă. Am fost la Untold, am cântat și toți de-acolo știau versurile, versuri apărute cu peste un an în urmă. Aceste versuri nu sunt cele mai bune, dar eu nu mă duc la vreun festival să educ copiii. Acei copii știau versurile. Am scris versurile copilărește, simplu, să prindă. Am fost copil când le-am scris și sunt și acum un copil. Am o energie, am povestea mea și am făcut ceva simplu, care să mă ajute. Nu am furat, nu am dat nimănui în cap. Dacă versurile mele sunt acum problema…”

Gheboasă consideră că anumite comentarii la adresa sa sunt ipocrite: „Așa pot să dau exemplu cu Paraziții, dar nu vreau să comentez eu, nu e treaba mea. Comentariile mi s-au părut o ipocrizie. Eu nu fac educație, ar fi culmea să pretind asta. Nu scriu poeme, nu m-am dus la un concurs de recitat poezii. Înainte de-a apărea Gheboasă, era doar Gabi care murea de foame și nu își permitea nimic. A apărut Gheboasă, iar de atunci mă descurc. Am făcut ce am putut eu. Nu regret nimic!”