Această a noua grevă de protest organizată de GDL în ultimele 10 luni, care vine pe fondul negocierilor blocate cu conducerea companiei din cauza unor motive de reprezentativitate, va începe marţi la ora 13,00 GMT în cazul traficului feroviar de marfă şi miercuri la ora 00,00 GMT în cazul traficului de pasageri. GDL precizează că va comunica data exactă la care va lua sfârşit greva cu 48 de ore în avans. 

'Puteţi pleca de la principiul că această grevă va fi puţin mai lungă decât cea de la începutul lunii mai', care a durat şase zile, a precizat preşedintele GDL, Claus Weselsky, într-o conferinţă de presă. În consecinţă, noua grevă a conductorilor de tren va perturba călătoriile cu trenul în timpul week-end-ului de Rusalii, lunea următoarea fiind o zi liberă în Germania. 

Precedenta grevă de protest a conductorilor de tren, organizată la începutul lunii mai, a fost cea mai lungă grevă din istoria companiei feroviare germane Deutsche Bahn şi, potrivit unor institute de studii economice, a costat economia germană mai multe sute de milioane de euro. Aproximativ două treimi din cursele pe rutele principale şi până la 85% din trenurile regionale au fost anulate atunci. 

Deutsche Bahn transportă 5,5 milioane de pasageri şi 607.000 de tone de mărfuri pe zi numai în Germania şi deserveşte importante axe feroviare europene. 

GDL, un sindicat minoritar la Deutsche Bahn, ar dori să poată negocia acorduri salariale şi pentru alte categorii de personal decât conductorii de tren, solicitare pe care Deutsche Bahn a respins-o. Atât timp cât această problemă nu va fi reglementată, sindicatul nu doreşte să intre în miezul problemelor ce ţin de salarii şi de durata programului de lucru. Pentru a ieşi din impas, Deutsche Bahn a propus utilizarea unui mediator, o soluţie care a fost salutată de Guvernul german dar care a refuzată de GDL. 

AGERPRES