Oamenii de comunicare din cadrul companiilor sunt cei cu care noi, jurnaliştii, colaboram cel mai strâns. În primul rând, un practician de relaţii publice are datoria de a menţine o strânsă legătură între organizaţia pentru care lucrează şi mass-media. O strategie de PR construiește credibilitate; ea atribuie brandului o imagine clar conturată, care să transmită exact ce este nevoie pentru ca feedback-ul să fie pozitiv. Reciprocitatea este factorul-cheie în comunicarea de orice fel, motiv pentru care prezența constantă în atenția publicului este esențială. Pentru ediţia din acest an a Top 100 manageri, redacţia Capital a ales 3 specialişti de PR pe care să îi evidenţiem în această seară.

Cei zece nominalizați ai Revistei Capital sunt: Andreea Negru Ciobanu – Romgaz, Luiza Domnișoru – Revolut România, Sabina Teodoru Gealatu – Conan PR, Rodica Ionescu – Trust Motors, Ioana Lucescu – Zentiva, Alin Nenciu – Burger King, Mădălin Nitiș – MainStage, Sorana Savu – Premium PR și Veronica Savanciuc – Lowe.

Preferații noștri

Din acești 10 specialiști, Revista Capital a evidențiat trei:

Andreea Negru Ciobanu – Romgaz

Ultimii doi ani au fost complicați pentru actorii din industria energiei. Andreea Neagu este purtător de cuvânt și expert pe zona de comunicare al Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România. În perioada pandemiei, Andreea Negru Ciobanu a reuşit să plaseze în spaţiul public Romgaz ca pe o companie responsabilă social şi care pune preţ pe etica în afaceri. În perioada pandemică, atenția companiei s-a îndreptat către proiecte sociale de susținere atât pentru Crucea Roșie cât și pentru spitalele din țară care aveau nevoie de aparatură medicală.

În momentul în care i s-a dat diploma Revistei Capital, Andreea Negru a declarat: ”Este o onoare să fiu în această seară alături de dvs. Când spui Romgaz spui multe, mai ales acum când toată lumea vorbește despre strategii și viziuni cu privire la dezvoltarea energetică a României. Veți afla în luna mai ce proiecte și intenții are Romgaz cu energia și gazul românesc. Am susținut intens Crucea Roșie și Spitalele din România în pandemie”

Luiza Domnișoru – Revolut

Luiza Domnișoru este Head of Communication la Revolut România. Comunicarea eficientă este unul dintre ingredientele care au dus aplicația la 1,7 milioane de utilizatori la noi în țară, fiind cel mai popular produs fintech. În urma invaziei rusești în Ucraina, aplicația a reușit să doneze și să strângă de la utilizatori, până la 25 martie 2022, 12 milioane de euro pentru Crucea Roșie. Bucureștiul a devenit cel de-al doilea oraș, după Londra, ca număr de clienți activi pentru Revolut.

”Revolut înseamnă în România 1,8 milioane de clienți și în curând vom împlini 4 ani de când am itnrat pe piața de România. Cred că am construit cu adevărat o comunitate. Recent, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina, am reușit să strângem în România 720.000 de euro pentru Crucea Roșie”, a spus Luiza Domnișoru.

Sorana Savu – Premium Communication

În anul 2001, alături de soțul său, Sorana Savu înființa Premium Communication, companie care în ultimii 20 de ani s-a specializat în servicii de PR, comunicare cu clienții sau corporate, marketing și digital. Secretul succesului pentru Sorana Savu pare să fie alegerea clienţilor: doar pe termen lung şi doar echipe de management cu principii etice puternice.