Gabriela Firea dă o super lovitură în politică! Ce funcție vizează fostul primar al Capitalei (SURSE)
Sursă: Inquam Photos / George Călin
Gabriela Firea, prim-vicepreședinte al PSD, nu ar fi interesată de preluarea nou-înfinţatului Minister al Familiei, în ciuda faptului că numele său este vehiculat pentru postul respectiv.
Ce funcție vizează Gabriela Firea
Prim-vicepreședintele PSD îl dorește pe cel de vicepremier fără portofoliu, spun unele surse din conducerea social-democrată, potrivit news.ro. Informația respectivă a apărut în contextul în care PSD ar urma să primească în Guvernul PSD-PNL-UDMR şi Ministerul Familiei, portofoliu pentru care este vehiculat numele Gabrielei Firea.
Aceleași surse afirmă că varianta Grindeanu este susţinută şi de către liderul partidului, Marcel Ciolacu.
Explicația oferită de Gabriela Firea
Amintim că Gabriela Firea a fost întrebată recent dacă ar vrea să facă parte din Guvern. Astfel, aceasta a răspuns că își dorește să îi poată ajuta pe români din Senatul României.
De asemenea, aceasta a spus, la începutul negocierilor pentru Guvern, că nu şi-ar dori să deţină funcţia de ministru al Muncii. Drept motivație, a explicata că are colegi social-democraţi mai bine pregătiţi în acest domeniu.
„Este un minister foarte greu. Cred că am colegi mult mai bine pregătiţi decât mine. Eu cred că orice om, dar mai ales om politic, trebuie să se cunoască bine şi să aibă şi simţul ridicolului. Să ştie unde este potrivit, unde nu este potrivit. Eu consider că în echipa social-democrată am colegi mult mai bine pregătiţi decât mine în acest domeniu. Sunt şi eu membru al Comisiei de Muncă, Familie şi Protecţie Socială a Senatului, dar cred că în acest domeniu mai am multe de învăţat”, a declarat Gabriela Firea.
Informațiile prezentate anterior de Mihai Gâdea
Anterior, Mihai Gâdea a prezentat la Antena 3 o listă cu împărțirea ministerelor între cei de la PNL și PSD, în urma negocierilor pe care le au pentru formarea unui nou Executiv. În dreptul Ministerului Muncii apărea numele senatoarei PSD, fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea.
În cadrul unei emisiuni, duminică seara, Gabriela Firea a spus că în PSD există colegi mult mai capabili care pot să preia această funcție, subliniind că ea și-ar mai dori să candideze pentru funcția de primar general al Capitalei, la alegerile de peste trei ani.
Senatoarea a subliniat că va face acest lucru dacă sănătatea îi va permite. Amintim că în timpul în care a fost edil în București, Gabriela Firea a avut mai multe probleme cu sănătatea.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





