Capital: Ce prioritati vor fi pe masa Comsiei Nationale a Valorilor Mobiliare in anul 2004?
Gabriela Anghelache: Obiectivele Comisiei in anul care abia a inceput se refera la implementarea legii consolidate a pietei de capital si armonizarea regulamentelor cu prevederile Directivelor Uniunii Europene, punerea in aplicare a noului software de supraveghere in timp real a pietelor reglementate si intarirea capacitatii de supraveghere prin implementarea unor noi proceduri de control si a masurilor de monitorizare a abuzului de piata. Astfel, in activitatea de control, dupa adoptarea noii legi a pietei de capital, vom urmari respectarea cerintelor de adecvare a capitalului social al SSIF, iar Corpul de control va avea posibilitatea de a audia, in cadrul anchetelor, chiar si persoane fizice.
Capital: Ati vorbit de noul sistem de supraveghere electronica a tranzactiilor. Ce cazuri de „Insider Dealing” ati descoperit?
Gabriela Anghelache: Acest sistem a devenit operational de putin timp, iar la aceasta data este in perioada de testare practica. De aceea, nu putem vorbi acum despre cazuri de abuz pe piata detectate prin sistemul de supraveghere electronica. Fac totusi precizarea ca dispunem de sofware-ul necesar detectarii tuturor tipurilor de abuz pe piata si nu doar a tranzactiilor efectuate pe baza detinerii de informatii privilegiate.
Capital: Cum functioneaza acest sistem de supraveghere?
Gabriela Anghelache: Aplicatia utilizata de CNVM se imparte in doua sectiuni: supravegherea in timp real si analiza istorica a informatiilor stocate in baza de date. Sectiunea de analiza istorica porneste de la colectarea informatiilor – stiri din revista presei, de pe site-urile pietelor reglementate etc. Pornind de la acestea se analizeaza, in principal, evolutia pretului actiunii respective, a cantitatii, precum si situatia intermediarilor care au tranzactionat respectivul titlu. Toate aceste informatii sunt obtinute prin intermediul interogarilor predefinite – incluse in aplicatie – sau al celor concepute de personalul Oficiului de Supraveghere. O alta metoda o reprezinta lansarea de interogari care sa afiseze anomalii de pret, cantitate sau concentrare a intermediarilor, o a doua etapa fiind reprezentata de analizarea in detaliu a fiecarui titlu selectat in etapa anterioara.Sectiunea de supraveghere in timp real se axeaza foarte mult pe semnalele de alarma pe care le declanseaza informatiile primite in timp real, informatii referitoare la pret, cantitate, timp etc. Aceste mesaje nu semnaleaza doar anomalii, ci si situatii care trebuie tinute sub observatie.
Capital: Ce investigatii a facut Corpul de control anul trecut?
Gabriela Anghelache: In urma investigatiilor derulate, pe langa sanctiunile aplicate de CNVM, au fost transmise dosare catre institutiile abilitate privind sesizari precum furturi de actiuni (semnalate de prezumptivii pagubiti in anul 2003, dar care se refera si la cazuri mai vechi), dar si cazuri complexe, precum suspiciunea de utilizare de informatii confidentiale in cazul Oltchim. Anul trecut am constatat o crestere a numarului de sesizari privind abuzul pe piata, comparativ cu anii precedenti. Aceasta nu inseamna ca fenomenul nu a existat pana acum, ori ca s-a acutizat, ci ne dovedeste cat de necesara a fost introducerea in pachetul legislativ din 2002 a unor prevederi suplimentare privind aceste infractiuni, dar si interesul pietei in general in combaterea abuzului pe piata.