FMI avertizează. O decizie a băncii centrale din SUA poate declanșa ieșiri de pe piețele emergente

Fed, banca centrală americană, a anunţat că va menţine dobânda de referinţă la un nivel apropiat de zero până când economia din SUA va ajunge la un grad maxim de ocupare a forţei de muncă, iar inflaţia va depăşi 2%, potrivit bloomberg.com

Totuși, dacă băncile centrale din economiile avansate vor începe brusc să fie îngrijorate cu privire la riscurile la adresa inflaţiei, lumea ar putea să se confrunte cu o înăsprire surprinzătoare a condiţiilor de finanţare similară cu ceea ce s-a întâmplat în 2013, au avertizat economiştii Fondului Monetar Internațional (FMI) Philipp Engler, Roberto Piazza şi Galen Sher, într-un capitol analitic al raportului World Economic Outlook.

O deteriorare a încrederii investitorilor în pieţele emergente

Analizând deciziile adoptate la reuniunile de politică monetare ale Fed, economiştii FMI au descoperit că fiecare majorare cu un punct procentual a dobânzilor în SUA a provocat o majorare cu o treime de punct procentual a dobânzilor pe termen lung pe o piaţă emergentă tipică. Majorarea este de două treimi de punct pe pieţele emergente care au un rating mai scăzut, de tip speculativ, susţin economiştii Fondului Monetar Internațional.

Pentru a evita o deteriorare a încrederii investitorilor în pieţele emergente, FMI este de părere că băncile centrale din economiile avansate pot oferi mesaje clare şi transparente cu privire la direcţia viitoare a politicii lor monetare în cazul unor diferite scenarii. Fondul Monetar Internațional a dat drept exemplu orientările emise de Fed cu privire la pre-condiţiile necesare pentru o majorare a dobânzii.

Este demn de reamintit că astăzi au început reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Mondiale, care în acest an se vor desfăşura în format online. Marţi, FMI va da publicităţii principalele sale estimări privind evoluţia economiei mondiale în 2021.