Florin Cîțu anunță schimbări în infrastructură: Proiectele nu se vor mai face așa

Florin Cîțu anunță schimbări în infrastructură: Proiectele nu se vor mai face așa

Sursă foto: Facebook

Publicat de Valentina Drăgoi la 11 mai 2021, 14:25
Din cuprinsul articolului

Premierul Florin Cîțu vine cu noi informații legate de proiectele de infrastructură din România. Mai exact, acesta susține că tot ce a fost făcut în ultimii 30 de ani a fost o lecție, iar de acum, totul va fi diferit. Ce promisiuni a făcut premierul românilor?

Mai exact, Florin Cîțu susține că proiectele de infrastructură de infrastructură din România nu se vor mai lucra ca până acum. Premierul susține că a învăţat din ce s-a făcut prost în ultimii 30 de ani, iar toate proiectele din acest domeniu vor fi realizate în termenul asumat de la început.

Declarațiile premierului vin în cadrul unei vizite făcute pe şantierul variantei de ocolire a municipiului Satu Mare. Totodată, Cîțu a mai adăugat că marea problemă este aceea că sunt începute proiecte de infrastructură, dar că durează până când sunt finalizate.

El le-a mai garantat românilor că nu se va mai întâmpla niciodată așa ceva și a promis că toate proiectele, inclusiv A7 vor fi făcute exact la termenlul care a fost asumat de la început.

„Problema pe care o văd şi o vom remedia în această guvernare este că începem proiecte de infrastructură şi apoi durează şi durează şi durează. Şi acest proiect, înţeleg că a fost în 2007 prima intenţie, dar în 2015 a fost pregătit şi abia acum putem să vedem că se apropie de finalizare.

Ceea ce pot să vă garantez este că nu se va mai lucra aşa de acum înainte. Am învăţat din ce s-a făcut prost în ultimii 30 de ani, atât pe finanţări din fonduri europene, cât şi pe finanţările de la buget şi toate aceste proiecte de infrastructură pe care le pornim acum, şi aţi văzut că am pornit la Sibiu-Piteşti şi A7 şi sunt mai multe, vor fi făcute exact în termenul pe care ni-l asumăm de la început. Aici am vorbit clar, acest pod va fi terminat la finalul anului, este asumată, resursele financiare sunt puse la dispoziţie, trebuie doar să continuăm”, a afirmat Cîţu.

Legea va fi modificată

Totodată, premierul a mai adăugat că este vorba despre toate obiectivele de infrastructură din România despre care s-a vorbit în ultimii ani. El a menționat că se va modifica inclusiv și legislația, iar România va avea toate resursele necesare pentru a începe și a finaliza un proiect până la termen.

Florin Cîțu a amintit că infrastructura țării este unul dintre obiectivele pe care le are și pe care le va discuta la Bruxelles.

„Dar nu este doar despre aceste obiective, este despre toate obiectivele de infrastructură în România care au fost tărăgănate ani de zile. Vom modifica şi legislaţia, vom avea şi resursele ca de acum înainte când începe şi avem un termen de finalizare să ne ţinem de termen. România are nevoie de infrastructură şi este unul dintre obiectivele pentru care merg astăzi la Bruxelles”, a transmis premierul.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.