Decizie oficială luată de Finlanda.

Finlanda a anunţat oficial! Vrea să devină stat membru al NATO

Ţara nordică îşi va depune candidatura pentru aderarea la NATO.

Joi, 12 mai, preşedintele Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin au anunţat luarea acestei decizii, ce reprezintă o schimbare majoră în politica de securitate a Finlandei, relatează BBC.

Comisia de Apărare din Parlamentul finlandez a dat deja un aviz favorabil pentru demers, apreciind că aderarea la NATO este cea mai bună opţiune pentru Finlanda în vederea garantării securităţii naţionale.

După anunţul de joi al preşedintelui şi premierului Finlandei, urmează ca Parlamentul să aprobe depunerea candidaturii.

Declaraţia comună a preşedintelui Sauli Niinisto şi premierului Sanna Marin

„În această primăvară a avut loc o dezbatere importantă despre posibiliatea aderării Finlandei la NATO. A fost nevoie de timp pentru ca parlamentul și întreaga societate să-și stabilească pozițiile în această chestiune.

A fost nevoie de timp pentru contacte internaționale cu NATO și statele sale membre, precum și cu Suedia. Am vrut să alocăm spațiul mecesar acestei dezbateri. Acum, când momentul pentru luarea deciziei se apropie, ne declarăm viziunile identice, pentru informarea grupurilor parlamentare și a partidelor.

Statutul de membru NATO va întări securitatea Finlandei. Ca membru NATO, Finlanda va întări întreaga alianță defensivă.

Finlanda trebuie să aplice pentru aderarea la NATO fără întârziere. Sperăm că pașii naționali necesari pentru această decizie vor fi făcuți rapid, în zilele următoare”, este declaraţia comună a preşedintelui şi premierului Finlandei.

Finlanda şi Rusia au o graniţă de aproximativ 1.300 de kilometri, precum şi o istorie de conflicte înainte de 1945.

Următorul pas, o decizie la nivelul Suediei. Totul ar putea fi anunţat chiar duminica aceasta

Următoarea mutare va veni acum din partea Suediei. Social-democraţii aflaţi la putere în această ţară vor decide duminică, 15 mai, dacă susţin candidatura Suediei la alianţa militară a Atlanticului de Nord.

O susţinere a unei posibile aderări, care ar constitui o schimbare majoră a liniei de până acum a partidului premierului Magdalena Andersson, ar deschide calea spre o candidatură a Suediei la NATO, consideră experţii.

Finlanda şi Suedia reprezintă naţiunile non-membre cele mai apropiate de NATO, spunea recent Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice. În cazul în care cele două ţări îşi vor depune candidatura pentru aderarea la NATO, ele vor fi primite „cu braţele deschise”, mai afirma atunci Stoltenberg.