Fifor şi-a anunţat înfrângerea. Ocupă locul trei în preferinţele votanților la Arad
Preşedintele PSD Arad şi candidatul alianţei locale PSLC pentru funcţia de primar al municipiului Arad şi-a anunţat înfrângerea. Conform celor spuse de senatorul Mihai Fifor, acesta ocupă locul trei în preferinţele celor care au fost la vot.
„Avem un rezultat, avem câştigător, din păcate acesta nu sunt eu. Pe fondul unei prezenţe extrem de scăzute, cu un vot extrem de fărâmiţat, am venit doar pe locul trei la Primăria Arad. Regret fără îndoială o campanie frumoasă şi un efort extrem al unei echipe de campanie extraordinare. Am învăţat demult că în politică cuvântul dezamăgire nu există: cred că înainte de a găsi un primar pentru Arad mai important este ca timp de patru ani să pregătim Aradul pentru un primar social-democrat”, a scris Mihai Fifor pe Facebook.
Mesajul lui Mihai Fifor
De asemenea, Mihai Fifor a adăugat că rezultatele din unele localităţi i-au adus „multe satisfacţii”.
„Rămânem cu Lipova şi Chişineu-Criş, am făcut impresie la Pâncota, iată trei oraşe deosebit de importante care rămân ale noastre. Am adăugat localităţi noi, Secusigiu, Târnova, Dezna, Apateu şi am păstrat altele. Cam aceasta este situaţia, ne vom aşeza zilele următoare, vom trage concluzii şi vom intra direct într-o nouă campanie”, a adăugat Mihai Fifor.
Trebuie menționat că actualul primar interimar al municipiului Arad, liberalul Călin Bibarţ, ar fi câştigat alegerile, iar preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, ar fi obţinut un al doilea mandat, conform numărătorii paralele a voturilor efectuate de PNL
De asemenea, Călin Bibarţ ar fi urmat în preferinţele electoratului de candidatul USR PLUS, senatorul Adrian Wiener, şi de către candidatul PSLC, senatorul PSD Mihai Fifor.
„Primăria Arad a fost câştigată de candidatul PNL, Călin Bibarţ, în marea majoritate a secţiilor de votare.
Este clar, în cursa pentru Primăria Arad a învins PNL. La fel şi la Consiliul Judeţean, unde domnul Iustin Cionca este pe primul loc. În judeţ avem 50 de primari, conform datelor pe care le-am centralizat noi până acum”, a transmis preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Trebuie menționat că prezenţa la închiderea urnelor a fost de 29,81%, în municipiul Arad.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.


