Astfel, mai bine de o treime din suprafaţa agricolă a României este deţinută de fermierii care au între unul şi zece hectare. “Când vom avea datele finale ale recensământului vom face nişte comparaţii, dar cert este că, din datele pe care le avem la ora actuală, creşte suprafaţa care este exploatată în regim juridic şi se diminuează suprafaţa exploatată de persoanele fizice. Din datele pe care le cunoaştem şi din evidenţele APIA se observă că numărul fermelor care deţin sub zece hectare a scăzut cu 2%, dar a crescut cel al suprafeţelor de peste 100 de hectare, cu 5,8%”, potrivit preşedintelui Fondului de Garantare a Creditului Rural, Veronica Toncea.
Autorităţile caută soluţii care să ducă la comasarea terenurilor agricole, cele două variante vehiculate fiind legate de acordarea de stimulate şi de impunerea unor impozite care să determine ţăranii fie să vândă, fie să se asocieze.
Potrivit datelor RGA, în acest moment fermele cu o suprafaţă mai mică de zece hectare utilizează 3,14 milioane hectare, din cele 8,3 milioane hectare teren arabil afalt în exploatare în România.
Astfel, cu mai puţin de zece hectare sunt 3.639.248 milioane de ferme din totalul de 3.721.885 exploataţii agricole existente.