Fereastra de oportunitate

Fereastra de oportunitate
Publicat de CAPITAL la 19 martie 2008, 00:00

În plină perioadă de turbulenţe pe pieţele internaţionale, economia românească a continuat să dea semne de creştere viguroasă.

„Am rămas mut când am auzit că economia României ar fi în recesiune“, spunea deunăzi Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Şi nu poţi să rămâi decât mut atunci când auzi comentarii de acest gen de la oameni politici, făcute doar pentru a-i trage un ghiont Guvernului.

Nu-i vorbă, Guvernul face destule prostii, plantează bo

În plină perioadă de turbulenţe pe pieţele internaţionale, economia românească a continuat să dea semne de creştere viguroasă.

„Am rămas mut când am auzit că economia României ar fi în recesiune“, spunea deunăzi Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Şi nu poţi să rămâi decât mut atunci când auzi comentarii de acest gen de la oameni politici, făcute doar pentru a-i trage un ghiont Guvernului.

Nu-i vorbă, Guvernul face destule prostii, plantează bombe cu ceas care să explodeze în braţele viitorului Executiv, minează bugetul de stat, dar deocamdată, slavă Domnului, economia creşte într-un ritm pe care Germania sau Franţa nu pot nici să-l viseze.

Tot mut rămâi când auzi că puterea de cumpărare a românului, nivelul de trai, ar fi scăzut în ultimii ani. Cu greu am putea găsi o perioadă comparabilă cu ultimii ani ca ritm de creştere a puterii de cumpărare.
O ştire care trece neobservată ca un fapt divers: în februarie, România s-a situat pe primul loc între ţările europene ca rată de creştere a numărului de maşini noi înmatriculate. Tot pe primele locuri (ca ritm de creştere) suntem şi la vânzările de produse electrocasnice, mobilă şi calculatoare.

Toate acestea înseamnă putere de cumpărare şi un nivel de trai care creşte accelerat. Comparaţia se face cu nivelul de la care am plecat, foarte scăzut, dar ritmul în care recuperăm este vizibil şi impresionant.

În plină perioadă de turbulenţe pe pieţele internaţionale, economia românească a continuat să dea semne de creştere viguroasă, iar investitorii continuă să fie atraşi de piaţa noastră.

Săptămâna aceasta va avea loc desantul Ford la Craiova. Semnificaţia acestui fapt este mai mare decât simpla preluare a unei companii de către un investitor.

Deja, alte nume mari din industria auto au început să cerceteze terenul în vederea unor viitoare investiţii. Vom avea, în 2008, al nouălea an de creştere economică neîntreruptă. Şi, dacă nu vor interveni cataclisme, am mai putea avea încă cel puţin tot atâţia până când economia va obosi şi va trebui să-şi tragă puţin sufletul. Dar atunci, probabil, vom avea deja ca monedă naţională euro şi altfel se vor pune problemele.

Pur şi simplu, România se află într-o fereastră istorică de oportunitate: creştere economică sănătoasă, garanţii de securitate (ca membri ai Organizaţiei Pactului Nord-Atlantic), apartenenţă la unul dintre giganţii economiei mondiale (Uniunea Europeană), miliarde de euro care urmează să vină în anii următori de la Uniune.
Acestea sunt repere pentru cea mai importantă etapă de modernizare din istoria noastră. Şi, în aceste condiţii, cum să nu rămână mut guvernatorul Băncii Naţionale atunci când aude de la oameni politici sau ziarişti supăraţi că economia românească este în pragul recesiunii şi al colapsului?

Capital – Editia nr.11, data 19 martie 2008

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.