Extinderea a fost amânată de două ori de pandemie și războiul din Ucraina
Deschiderea restaurantului din București a fost o decizie pregătită de mai mulți ani, însă a fost blocată de evenimente neprevăzute. Ana Savin a explicat că plănuia extinderea încă dinainte de pandemie, dar aceasta i-a dat planurile peste cap. Ulterior, izbucnirea războiului din Ucraina a dus din nou la amânarea proiectului.
Ea a subliniat că, în asemenea condiții, nu poate exista niciodată un moment ideal pentru o investiție în domeniul ospitalității. Ea a considerat că, dacă ar fi așteptat „momentul potrivit”, nu ar fi aflat niciodată dacă poate avea succes în Capitală.
În opinia sa, Bucureștiul este un oraș dificil pentru un astfel de business, tocmai pentru că adună oameni din toată țara și așteptările sunt foarte diferite față de un oraș de provincie.
„Putem spune că nu este niciodată timpul potrivit. Eu am vrut să deschid restaurantul înainte de pandemie. Însă a venit pandemia și mi-a stopat practic planul de extindere, apoi a venit războiul (n.r. războiul din Ucraina) și iar mi-a încurcat planul de extindere. Dacă stai mereu în incertitudine, niciodată nu va fi momentul potrivit și eu nu voi ști dacă pot sau nu să fac un restaurant de succes în București. Mi-am dorit foarte mult acest lucru.
Probabil, Bucureștiul este cel mai dificil oraș din țară, din prisma oamenilor – evident, este valabil pentru orice capitală de țară. Sunt aici oameni din toată țara și este mai greu să reușești decât într-un oraș de provincie, indiferent care este acela”, a declarat Ana Savin.

Ana Savin: O să ne afecteze creșterea TVA-ului
În ceea ce privește contextul economic și fiscal, antreprenoarea a spus că principalul risc este o eventuală creștere a TVA-ului. Deși este optimistă, pentru că se mai poartă încă discuții între Guvern și patronatele din HoReCa, și există și promisiunile făcute de președintele Nicușor Dan de a nu crește TVA-ul, Ana Savin și-a exprimat îngrijorarea față de un posibil recul al industriei.
Ea a subliniat că, după o perioadă îndelungată de instabilitate, domeniul ospitalității începe să se redreseze. Tocmai de aceea, o nouă lovitură ar destabiliza și mai mult o piață care abia începe să se repună pe picioare.
„O să ne afecteze creșterea TVA-ului. Eu sunt încă optimistă pentru că nu s-a semnat încă nimic. Știu că sunt încă discuții cu patronatele din HoReCa. În plus, președintele Nicușor Dan a promis înainte de alegeri că nu va crește TVA-ul.
Eu sper să nu crească, pentru că este o perioadă incertă de mulți ani în HoReCa. Abia ne-am revenit și abia începem să redevenim ce eram odată și ar fi păcat să trecem printr-un nou „hop”.
Toate restaurantele, cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale, au avut o scădere destul de însemnată. Știu acest lucru de la furnizorii noștri, care ne-au spus că este o scădere în solicitările de comenzi ale restaurantelor. Încă un „hop” acum nu este binevenit pentru industrie”, consideră Ana Savin.
Formarea unei echipe, o provocare care cere răbdare și training constant
În privința personalului, Ana Savin a declarat că nu se așteaptă la o stabilitate a echipei la doar trei luni de la deschidere. Este însă optimistă și crede că va reuși să construiască în București o echipă similară cu aceea pe care o are deja la Galați.
A insistat asupra importanței formării continue a angajaților, precizând că una dintre problemele frecvente în restaurante este lipsa unui training adecvat. Ea consideră că mulți patroni pleacă de la ideea că angajații „trebuie să știe deja”, dar acest lucru este nerealist.
„Sunt sigură că voi reuși să-mi creez o echipă, cum am deja la Galați. Deocamdată nu pot să vorbesc despre o stabilitate la trei luni de la deschidere, pentru că ar fi imposibil, nu se poate acest lucru. Sunt sigură însă că voi reuși să creez și aici o echipă la fel ca în Galați.
Este nevoie de un training permanent, pentru că acest aspect este problematic pentru multe restaurante: oamenilor nu li se face training. Mulți se așteaptă ca angajații să știe deja. Noi avem o viziune, ei au viziunea lor. Nu le facem training și credem că ei vor ști dinainte. Trebuie făcut training permanent. Asta trebuie să facă orice proprietar de restaurant”, mai spune antreprenoarea.