A fost un an complicat pentru David Popovici, unde școala a avut prioritate, având în vedere că înotătorul nostru a avut programat bacalaureatul. La Campionatul Mondial de la Fukuoka, Popovici a constatat pe propria piele că sportul de mare performanță te sancționează dacă ai și alte preocupări.

Campionul nostru nu a reușit decât locul al șaselea în proba de 100 de metri liber. Chiar și învins, Popovici deține în continuare recordul mondial al probei. Una peste alta, Popovici rămâne unul dintre cei mai buni înotători ai lumii și este de așteptat ca în competițiile viitoare să își ia revanșa pentru prestația slabă de la mondialele din Japonia.

„Trebuie să mă antrenez mai bine”

După finala pierdută, românul a declarat: “Imediat ce am atins peretele la 200 de metri, mi-a trecut prin cap acest gând: „Trebuie să mă antrenez mai bine”. Trebuie să mă antrenez mai mult şi, cel mai important, trebuie să fiu mai consecvent, pentru că, acesta este liantul care uneşte totul”.

„Din fericire pentru mine, ceea ce nu a mers perfect aici se poate antrena, aşa că atâta timp cât am grijă de pregătirea mea, să fiu mai consecvent decât am fost anul acesta, care a avut multe suişuri şi coborâşuri, voi fi bine”, a a declarat Popovici pentru olympics.com.

“Campionatul Mondial de la Fukuoka! David Popovici – locul 6 in finala de la 100 m liber (47,83)!

Capul sus, David! Rămâi campionul nostru”, a notat CS Dinamo pe Facebook.

Şi Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern îl încurajeză pe multiplul campion: “Capul sus, David! Suntem alături de tine!”

La 200 de metri, locul 4

Popovici nu a reușit în finala probei de 200 de metri decât un loc patru.

„Da, nimănui îi place să piardă. N-o să zic, să mint, că mi-ar fi plăcut să câștig, dar sunt ok, adică primele trei lungimi de bazin cred că au fost superbune și pur și simplu nu am mai putut pe ultima. Adică am dat cât am mai putut. Se întâmplă și imediat cum am ajuns în capăt am corelat această senzație cu cât am reușit să ne pregătim, cum am reuşit ne pregătim. E totuși normal, adică nu e ceva care m-a surprins extraordinar de tare. Și ăsta-i sportul, uneori câștigi, uneori iei locul patru, uneori iei locul patru la două sutimi, cum am luat la Olimpiadă, și am avut foarte multe de învățat de atunci, cum o să am și de acum.

Adică nu sunt necăjit, supărat. Pur și simplu am înțeles ce s-a întâmplat şi să lucrăm către asta, să facem mai bine. Mulțumesc pentru că mă ascultați și să știți că ăsta e sportul. Oricine care a făcut sport vreodată ştie că nu ai cum să câștigi întotdeauna; şi, atunci când nu câștigi, ai ceva de învățat mult mai valoros. Când câștigi, doar câștigi, poate fi plictisitor să câștigi pe bandă rulantă. E important să ai și momente din astea” a declarat, la finalul cursei, David Popovici, pentru Radio România Actualități.