Cucchiani îl înlocuieşte pe Corrado Passera, care a devenit săptămâna trecută membru al cabinetului premierului italian Mario Monti. Cucchiani, care a fost ales în unanimitate şeful Intesa, îşi va începe activitatea în 22 decembrie, a anunţat vineri banca italiană.

Enrico Cucchiani, în vârstă de 61 de ani, este membru al Consiliului de Administraţie al UniCredit SpA şi director la producătorul de anvelope Pirelli & C. SpA. El i-a învins pe doi directori ai Intesa, Gaetano Micciche şi Marco Morelli, consideraţi favoriţi de către ziarul italian "Il Sole 24 Ore".

Intesa, singurul creditor italian care nu are nevoie de capital suplimentar, conform Autorităţii Bancare Europene (EBA), implementează un plan de afaceri aprobat în aprilie, care are ca obiectiv un profit net de 4,2 miliarde de euro (5,6 miliarde de dolari) până în 2013.

Profitul net al Intesa Sanpaolo a crescut în trimestrul trei din 2011 cu 3%, deoarece a doua mare bancă din Italia a înregistrat pierderi mai scăzute din împrumuturi. În perioada iulie-septembrie 2011, Intesa Sanpaolo a înregistrat un profit net de 527 milioane de euro, faţă de 510 milioane de euro în perioada similară din 2010.

Profitul net în primele nouă luni din acest an a scăzut cu 12%, la 1,9 miliarde de euro, faţă de perioada similară din 2010.

Expunerea Intesa Sanpaolo la obligaţiunile guvernamentale italiene se ridică la 63,4 miliarde de euro la 30 septembrie 2011, faţă de 64,5 miliarde de euro la 30 iunie 2011. În rândul băncilor italiene, Intesa are cea mai ridicată expunere la datoria Italiei.

Rata de adecvare a capitalului Tier 1 (un indicator al solvabilităţii unei bănci) era de 10,2% la 30 septembrie 2011 iar banca a anunţat că nu are nevoie să-şi majoreze capitalul pentru a îndeplini cerinţele mai stricte ale Autorităţii Bancare Europene.
Sursa: Agerpres