Potrivit datelor provizorii de la INS, economia României a scăzut în trimestrul al doilea al acestui an cu 12,3%. Mai exact, Produsul Intern Brut a fost în acest interval, în termeni reali, mai mic cu 12,3%, comparativ cu trimestrul I din 2020.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut a înregistrat, în trimestrul II 2020, o scădere cu 10,5%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier. În semestrul I 2020, Produsul intern brut a scăzut, comparativ cu semestrul I 2019, cu 4,6%, pe seria brută, şi cu 3,9%, pe seria ajustată sezonier.

Conform INS, Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul II 2020 a fost de 238,502 miliarde de lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 12,3% faţă de trimestrul I 2020 şi cu 10,5% faţă de trimestrul II 2019.

PIB-ul estimat pentru semestrul I 2020 a fost de 510,496 miliarde de lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 3,9% faţă de semestrul I 2019.

Produsul Intern Brut – serie brută – estimat pentru trimestrul II 2020 a fost de 224,253 miliarde de lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 10,5% faţă de trimestrul II 2019.

PIB-ul estimat pentru semestrul I 2020 a fost de 440,219 miliarde de lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 4,6% faţă de semestrul I 2019.

Aproape toate ramurile economiei au contribuit la scăderea PIB-ului în S1 2020 faţă de S1 2019

Pe categorii de resurse, INS menţionează că la scăderea PIB, în semestrul I 2020, faţă de semestrul I 2019, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuţii negative mai importante având următoarele ramuri:

  • industria (-3,0%), cu o pondere de 19,3% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a redus cu 14,1%
  • activităţile de spectacole, culturale şi recreative
  • reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii (-1,1%), cu o pondere de 2,8% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu 29,1%
  • comerţul cu ridicata şi cu amănuntul
  • repararea autovehiculelor şi motocicletelor
  • transport şi depozitare
  • hoteluri şi restaurante (-0,9%), cu o pondere de 20,1% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu 4,8%.

Au existat totuşi şi contribuţii pozitive la Produsul Intern Brut

Contribuţii pozitive au înregistrat următoarele ramuri:

  • construcţiile (+0,5%), cu o pondere de 3,7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 15,5%
  • informaţiile şi comunicaţiile (+0,7%), cu o pondere de 7,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 12,1%
  • administraţia publică şi apărare
  • asigurările sociale din sistemul public
  • învăţământul
  • sănătatea şi asistenţa socială (+0,2%), cu o pondere de 16,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 1,5%.

Impozitele nete pe produs, cu o pondere de 8,6% la formarea PIB, au contribuit cu -0,9% la scăderea PIB, volumul lor reducându-se cu 9%.

Potrivit INS, din punctul de vedere al utilizării PIB, scăderea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a redus cu 5,3%, contribuind cu -3,5% la scăderea PIB, transmite Agerpres.

Contribuţii pozitive au înregistrat următoarele componente: formarea brută de capital fix, care a contribuit cu +1,2% la rata de modificare a PIB, ca urmare a creşterii volumului său cu 5,8%; consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, care a contribuit cu +0,9% la rata de modificare a PIB, ca urmare a creşterii volumului său cu 8,7%.

O contribuţie negativă la scăderea PIB a avut-o exportul net (-2,3%), consecinţă a reducerii cu 15,1% a volumului exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o scădere mai mică a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 9,4%.