Dragnea: Sunt cinci sau şase propuneri pentru funcţia de premier
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat luni că social-democraţii au cinci sau şase propuneri pentru funcţia de premier.
‘Am avut şi ieri, şi zilele trecute cu aproape toţi preşedinţii de organizaţi, cu două excepţii, cu o serie de parlamentari, colegi din ţară şi au reieşit cinci, şase variante pentru postul de prim-ministru. Am discutat aseară, azi-noapte şi azi-dimineaţă cu fiecare dintre ei şi împreună şi se degajează o soluţie pe care vreau să o propun în CExN şi cei care au reieşit din discuţiile cu preşedinţii de organizaţii vor vorbi şi ei’, a declarat Dragnea înaintea reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD.
El a arătat că nu a discutat cu şeful statului în ultimele 48 de ore, dar consideră că propunerea PSD va fi acceptată.
‘Poate îmi acceptă, teoretic ar trebui să accepte, am văzut toate declaraţiile dumnealui şi poziţia din ultima perioadă, care, trebuie să recunosc, mi s-a părut o poziţie corectă, adică nu s-a implicat, chiar dacă poate au fost tentaţii în această speţă şi cred că vrea stabilitate ca şi noi’, a afirmat preşedintele PSD. AGERPRES/
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




