Banca Națională a României (BNR) ar urma să fie obligată să țină rezervele de aur ale României exclusiv în țară, potrivit unui proiect de act normativ ce se află la un pas să treacă şi de Camera Deputaţilor, după ce a trecut recent de Senat. Altfel spus, în condițiile în care acum în jur de 65% din rezervele de aur sunt depozitate în străinătate, conform parlamentarilor, pe viitor nici măcar un gram nu va mai putea fi ținut în străinătate, propun Dragnea şi Nicolae.

Iohannis poate pune capăt proiectului

Proiectul de lege pentru modificarea articolului 30 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României a fost adoptat de Senat acum o lună și zilele trecute a fost propus pentru adoptare la Camera Deputaților. Ca să se aplice, acesta trebuie adoptat de deputați și semnat de președintele țării.

Principalul scop al documentului propus de PSD pare să fie „repatrierea” aurului României

Inițial, în forma adoptată de senatori, documentul prevedea că BNR va putea să țină maximum 5% din rezervele de aur în străinătate și asta exclusiv pentru a obține venituri. Așadar, nu doar că s-ar fi micșorat procentul din rezervele de aur care puteau fi depozitate în străinătate, dar aurul de „afară” ar fi trebuit folosit cumva în interesul României. Totuși, deputații, care vor avea votul decisiv în zilele următoare, s-au răzgândit şi au considerat că ar fi mai bine ca tot aurul să stea în țară.

Potrivit expunerii de motive, în prezent în jur de 65% din rezervele de aur ale României sunt depozitate în străinătate. Pe deasupra, acest aur nu aduce niciun avantaj României, ci doar generează costuri de depozitare.

„Nimic din situația economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantități de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condițiile în care această rezervă poate fi păstrată și suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din țară. Deținerea unei cantități de aur în depozite constituite în străinătate nu trebuie, în mod necesar, interzisă, dar aceasta ar trebui limitată cantitativ și condiționată de obținerea unor venituri prin tranzacționare și alte operațiuni specifice”, stă scris în expunerea de motive.