Revista Capital a sărbătorit 27 de ani de la prima apariție prin organizarea unei gale aniversare ce a avut loc miercuri seara, 4 decembrie la Face Convention Center, eveniment în cadrul căruia au fost premiați oamenii care au inspirat România în anul 2019. În cadrul galei, a fost lansată publicaţia Capital TOP 300 Cei mai Bogaţi Români, ediţia 2019.

Au fost prezenți numeroase personalități ale lumii politice, din lumea afacerilor, vedete de televiziune, influenceri, miniștri de cabinet și artiști. Unul dintre cei mai importanți invitați a fost premierul Ludovic Orban. Liderul liberalilor a primit Premiul „Politicianul Anului”. Acesta i-a fost înmânat chiar de jurnalistul Dan Andronic, propietarul Editurii Evenimentul si Capital.

Premierul a vorbit despre calea pe care trebuie să o urmeze România și despre rolul antreprenorilor și investitorilor.

„Cred că trebuie să ne regândim complet atitudinea faţă de tot ce înseamnă om de afaceri, faţă de tot ce înseamnă societatea democratică, capitalistă, să recunoaştem că o societate fără antreprenori, o societate fără capitalişti, fără investitori, fără oameni care să fie lideri şi care să aibă iniţiativă să tragă societatea în direcţia corectă este foarte greu să evolueze. Cred că e timpul ca România să se ducă în direcţia în care vor s-o ducă aceşti oameni: întreprinzătorii, oamenii cu iniţiativă, oamenii care într-adevăr au forţa de a face, aşa cum am văzut în foarte multe locuri, dintr-un teren lăsat în paragină minunăţii care m-au lăsat de multe ori cu gura căscată”, a spus Ludovic Orban.

Oficialul a susținut că România se va schimba doar prin curaj, prin inițiativă și prin muncă. 

„Noi trebuie să înţelegem lucrul ăsta, că o Românie se dezvoltă prin iniţiativa, prin curajul, prin asumarea de răspunderi pe care o au oamenii care nu se mulţumesc să se ducă la serviciu la nouă şi la patru să rupă uşa, oamenii care nu calcă doar pe terenul bătut, ci întotdeauna caută să descopere alte drumuri, oamenii care, de multe ori, ca să-şi înceapă propria afacere, şi-au pus apartamentul gaj sau au luat credite, neştiind dacă au vreodată şansa de a le da înapoi, se datorează oamenilor care creează, care au viziune, care au curajul să se ducă într-o direcţie unde poate nimeni altcineva nu vede că este ceva. Şi mai ales au curajul să dea la o parte toate opreliştile, toate piedicile, toate răutăţile şi toate invidiile care sunt manifestate de alţii”, a punctat premierul.

Modest din fire, Ludovic Orban a precizat că premiul poate i s-ar fi cuvenit celui care a câștigat, recent, alegerile prezidențiale.

„Mă simt onorat! Să ştiţi că nu am fost un răsfăţat al sorţii şi că, de multe ori, ca să am realizări similare cu alţii, poate a trebuit să urc de mai multe ori şi să fac eforturi mult mai mari, pentru că întotdeauna, ca să mă simt bine în propria piele, am considerat că trebuie să spun ce cred, chiar atunci când ceea ce spun îi deranjează foarte tare pe puternicii zilei, indiferent că erau dintre adversarii politici sau din interiorul propriului partid. Şi din cauza asta, de foarte multe ori, am urcat ‘Pac, pac’ şi mi s-a dat câte-un brânci… Acum am primit un premiu. Chiar cred că e un premiu pe care îl merit.”, a încheiat premierul României.

Gala Premiilor Capital Eroii Anului 2019 a fost organizata cu ajutorul partenerilor: Fondul de Garantare si Creditare IFN, Tera Steel, International Alexander, Grampet Group, Arsene, Diaconescu & Asociatii, Alpha Bank, Tinmar Energy, Garanti Bank, Alexandrion Group, Romgaz, Fair Value Consulting, Face Convention Center, Zarea, Aura Natural Gold Water, Floraria Magnolia, Iiana, Sir Ludovic, Roserry.