'Fă-te voluntar pentru a fi observator electoral al lui Trump. Înscrie-te astăzi!', a scris pe Twitter candidatul republican. El a postat alături de acest mesaj şi un link cu un formular pe care orice doritor trebuie să-l completeze cu datele personale şi să confirme că este 'votant înregistrat', pentru a putea primi mai multe informaţii despre cum poate deveni 'observator electoral al lui Trump', scrie Agerpres.

'Ajută-mă să previn ca necinstita Clinton să fraudeze alegerile!', le-a mai cerut magnatul american simpatizanţilor săi, fără să ofere mai multe informaţii despre cum doreşte să desfăşoare această monitorizare a scrutinului. 

Apelul său survine după ce a spus de mai multe ori că se teme de o posibilă fraudă, mai ales prin sistemul de vot electronic, în state cheie precum Pennsylvania.

Alegerile prezidenţiale din SUA vor fi monitorizate de observatori internaţionali trimişi de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi, în premieră, de Organizaţia Statelor Americane (OSA). Totuşi, 11 dintre statele ce compun SUA limitează ori interzic prezenţa observatorilor internaţionali. Acestea sunt: Arizona, Texas, Oklahoma, Arkansas, Louisiana, Indiana, Mississippi, Alabama, Tennessee, Ohio şi Connecticut.

Organizaţia Statelor Americane doreşte să trimită observatori în cel puţin un stat american de la frontiera cu Mexicul, într-un altul de la frontiera cu Canada şi în state de pe coastele Atlanticului şi Pacificului.