Este vorba despre Constantin Antoniu Galeriu, primul director al Institutului de Cercetări Nucleare de la Mioveni de după Revoluţie şi cel care a înfiinţat singura Fabrică de Combustibil Nuclear din România. Acesta a fost un cercetător eminent şi Cetăţean de Onoare al oraşului Mioveni din 2018, conform adevarul.ro

De asemenea, între 1990 şi 1992 a fost director general la Institutul de Cercetări Nucleare Mioveni, fiind primul director al ICN după decembrie 1989. Din februarie 1992, dupa separarea activităţii de fabricaţie de cea de cercetare, a fost numit director al Fabricii de Combustibil Nuclear Piteşti până în 2010, când a fost numit director program combustibil nuclear. Trebuie menționat că acesta s-a pensionat în anul 2011.

Activitatea sa a fost recunoscută şi la nivel internaţional

„Personalitate marcantă în domeniul cercetării nucleare din România, cercetător ştiinţific gradul I, inginer şi doctor în tehnologia de fabricaţie a elementelor combustibile nucleare pentru reactorii energetici, Antoniu Constantin Galeriu a avut o carieră remarcabilă, în care şi-a adus o contribuţie deosebit de importantă la dezvoltarea unei ramuri foarte importante şi unice în industria nuclearelectrică din ţara noastră.

Activitatea sa a fost recunoscută şi apreciată atât de către cele mai importante instituţii şi agenţii de profil atât ale statului român, cât şi la nivel internaţional, pentru promovarea energiei nucleare în România şi pentru contribuţia adusă la susţinerea programului nuclear românesc, prin înfiinţarea şi dezvoltarea singurei Fabrici de Combustibil Nuclear din ţara noastră. Sincere condoleanţe!”, a transmis Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.

Acesta a petrecut 40 de ani pe platforma de cercetări nucleare de la Mioveni și a ocupat succesiv mai multe funcţii de conducere în cadrul instituției.

De asemenea, Constantin Antoniu Galeriu a fost autor şi coautor la 11 brevete în domeniul echipamentelor şi tehnicilor nucleare şi a zeci de studii de cercetare prezentate în ţară şi în străinătate şi publicate în literatura de specialitate, nu doar din domeniul nuclear ci şi în domeniul utilizării energiei solare în aplicaţii casnice şi industriale, sau în domeniul utilizării energiei libere.

Trebuie menționat că în cei 41 de ani de activitate merite i-au fost recunoscute prin decernarea unor distincţii Diploma „Cercetător senior în domeniul nuclear” NUCINFO DAY 2007, titlul de „Fiu al Argeşului” – 2008 şi „Diplomă de Excelenţă” – 2012, acordate de Consiliul Judeţean Argeş, Premiul “Ionel Purica” acordat de Asociaţia Română de Energie Nucleară pentru merite deosebite, conform sursei menționate.