Este o zi dureroasă pentru lumea artistică după ce Gina Nicolae Mănescu s-a stins din viață. A fost o actriță extrem de apreciată și o profesoară îndrăgită de elevii săi.

Gina Nicolae Mănescu s-a născut pe data de 15 februarie 1941 la București și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1962, la clasa profesorilor George Carabin și Mihai Berechet. A debutat pe scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani. Acolo, a colaborat cu cei mai mari artiști ai vremii, îndrumată de Marietta Sadova, care a distribuit-o în spectacolul „Passacaglia”, de Titus Popovici.  A jucat pe multe scene din România, însă viața a adus-o înapoi în Capitală, unde și-a urmat și dragostea.

Cum a început cariera artistică a Ginei Nicolae Mănescu

Nu și-a dorit mereu să devină actriță, însă pasiunea pentru artă a ajutat-o să treacă peste toate obstacolele.

„Am copilărit undeva prin zona Cimitirului Bellu. Îmi plăcea foarte mult să mă plimb prin cimitir. Ziceam că am nevoie de liniște. Când mă pregăteam pentru Bacalaureat mergeam des prin cimitir. Stăteam pe câte o bancă: aer, soare, frumos, păsărelele cântau… Și, într-una dintre zile, pe o alee, am văzut două doamne. Una dintre ele mi-a plăcut teribil: era extrem de frumoasă, aproape perfectă. Fascinată de ea, m-am oferit s-o ajut și am rămas în continuare lângă ea. Din vorbă în vorbă, m-a întrebat ce vreau să fac după ce termin liceul. I-am spus că ai mei voiau să mă duc la Medicină, dar că mie nu-mi place.

Îmi plăcea să citesc, mai ales poezie. M-a întrebat dacă știu vreo poezie și am spus că da. Am recitat o strofă din Eminescu. I-a plăcut, mi-a spus că semăn foarte tare cu Marioara Voiculescu, când era tânără. S-a oferit să meargă la părinții mei, ca să-i convingă să dau la Teatru. Cine crezi că era doamna? Marioara Zimniceanu! Ea a fost cea care m-a îndrumat spre teatru. În loc de meditații la Anatomie, cum știa tata, eu mergeam la ea și învățam să spun poezii. La examen m-am dus în uniformă școlară, ca să nu afle tata. Am intrat din prima”, a povestit Gina Nicolae Mănescu într-un interviu pentru revista „Teatrul Azi”, informează adevărul.ro.

S-a reinventat la 39 de ani

La vârsta de 39 de ani, actrița și-a urmat dragostea înapoi în Capitală, după ce a jucat pe mai multe scene din România. După ce a divorțat, s-a măritat a doua oară cu criticul de teatru și dramaturgul Theodor Mănescu. Însă avea să facă o schimbare și în plan profesional. A învățat mânuirea păpușilor,  avându-i profesori pe Florentina Lenkisch, Ștefan Lenkinsch și Brândușa Zaița-Silvestru. A renunțat la lumina reflectoarelor când cariera sa ca actriță era în plină ascensiune, însă a avut succes și ca păpușar. Aceasta a activat la Teatrul Țăndărică din București.

„După ce am plecat de la Oradea, am divorțat și îmi făcea curte dramaturgul Theodor Mănescu, care ulterior mi-a devenit soț. Deși el nu a înțeles ce să caut la Țăndărică, eu m-am dus, m-am interesat și am aflat că se fac cursuri de mânuire. Eram ceva mai «coaptă», aveam 39 de ani, iar colegii mei erau proaspeți absolvenți de IATC, cum se numea pe vremea aceea. Simțeam nevoia să fac ceva nou. Am avut norocul să o am mentor pe Florentina Lenkisch, un om extraordinar, o actriță care știa cum să te facă să-ți placă meseria asta. La cursuri venea și soțul ei, regizorul Ștefan Lenkisch. Eram ambițioasă și am cerut să iau niște păpuși wayang sau bibabo, ca să exersez în fața oglinzii. Era foarte diferit de ceea ce făceam până atunci. Dar m-au ajutat și colegii mei minunați: Brândușa Zaița-Silvestru, cu care am lucrat și la UNATC, Elena și Ștefan Săndulescu, Cristina Roșianu, Sonia Giba…”, a spus Gina Nicolae Mănescu în același interviu.

În anul 1994, profesor în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, Secția Păpuși-Marionete, unde a format sute de tineri în mânuirea de păpuși și de marionete.

Sursa: adevarul.ro