Familia viceprimarului comunei doljene Greceşti, Daniel Sorin Calu, trece prin moment cumplite, după ce acesta s-a stins din viață sâmbătă, când se afla în vacanță.

Politicianul social-democrat, viceprimar al comunei Greceşti, ar fi suferit un accident vascular la doar 44 de ani. Acesta se afla împreună cu soția și cei doi copii ai săi în vacanță în Grecia atunci când a avut loc tragedia. Trupul neînsuflețit al acestuia se află în prezent în Grecia și va fi repatriat în scurt timp în România.

La aflarea veștii, prietenii și cunoștințele sale și-au exprimat regretul profund față de trecerea în neființă.

„Dumnezeu să-l odihnească! Nu realizez, nu-mi vine a crede că Sorin al nostru, prietenul nostru nu mai este cu noi. Odihnă veșnică, vei rămâne în sufletele noastre mereu, prietenul nostru şi omul nostru drag. Te vom iubi și ne vom aduce mereu aminte de chipul tău drag. Rămas bun, prietene!”, a scris un bărbat.

Menționăm că, Daniel Sorin Calu îndeplinea atribuţii de primar, după ce primarul comunei doljene a fost găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate.

Un alt reprezentant al PSD s-a stins din viață săptămâna trecută

Pe de altă parte, amintim că, social-democrații l-au pierdut recent și pe consilierul local din comuna Șag al județului Timiș. Politicianul a încetat din viață săptămâna trecută. Anunțul a fost făcut chiar de către colegii săi din PSD Timiș pe rețelele sociale.

„Cu regret și tristețe am aflat de trecerea în neființă a celui care a fost un bun prieten şi coleg social-democrat, Ioan Vlad, consilier local în comuna Șag. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”, a scris Organizația Județeană – PSD Timiş pe pagina de Facebook.

Primarul localității timișene Șag, Flavius Alin Roșu, a postat un mesaj de condoleanțe pe pagina sa de Facebook.

„Cu nemăsurată tristeţe am aflat de decesul neașteptat al celui ce a fost Ioan Vlad şi de aceea simţim nevoia să transmitem pe această cale cele mai sincere condoleanțe familiei îndurerate. Ne despărțim de un om decent, serios, familist și stâlp al comunității șăgene, de un bun consilier local ce a muncit in realizarea proiectelor noastre, un bun coleg si prieten.

Nimeni nu este întrebat, când doreşte să plece din această lume. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere. Fie ca bunul Dumnezeu să-l odihnească in pace și să mângâie sufletele celor rămaşi nemângâiaţi de tragica despărţire! (…)”, a transmis primarul din Șag, Flavius Alin Roșu.