Un mare actor s-a stins din viață în urmă cu puțin timp. Este vorba de Lucian Pînzaru, unul dintre actorii emblematici ai Teatrului Dramatic ″Fani Tardini” din Galaţi. El avea doar 53 de ani. Celebrul actor a fost răpus de o boală. Anunțul a fost făcut de reprezentanţii instituţiei de cultură.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului va fi depus în foaierul Teatrului Dramatic, marţi, după ora 20,00. Cei care vor să aducă un ultim omagiu o pot face până miercuri seara.

Trupul actorului va fi incinerat joi, la Bucureşti. La dorinţa cunoscutului actorul, cenuşa sa va fi împrăştiată pe Dunăre, la Galaţi.

″Teatrul din Galaţi este azi în doliu! Avem cu toţii un puternic gust al amărăciunii, al mâhnirii care ne strangulează şi ne amestecă gândurile, stările, sentimentele. Suntem, împreună, strâns legaţi de o mare şi copleşitoare tristeţe! Artistul care ne-a inspirat, Omul care ne-a dat cu generozitate din bogăţia lui interioară, el, Lucian, ne părăseşte acum, lăsându-ne cu sufletele şchioape! Ne gândim că Lucian a trăit aşa cum a vrut – şi a vrut să ardă pentru meserie, să iubească teatrul şi pe oamenii din el, să respecte şi să onoreze fără cusur publicul care i-a răsplătit munca şi talentul timp de peste 25 de ani. Teatrul din Galaţi a fost onorat că Lucian a ales să împartă scândura asta fascinantă cu trupa pe care a găsit-o aici! A fost un artist-reper, un devotat al teatrului făcut atent, precis şi fără jumătăţi de măsură. Rămas bun, Lucian Pînzaru!”, se arată într-un comunicat transmis de Teatrul Dramatic ″⁣Fani Tardini″⁣.

Cine a fost celebrul actor

Actorul s-a născut pe 19 ianuarie 1968 la Dorohoi, judeţul Botoşani. El a absolvit Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Arte ″George Enescu″⁣ din Iaşi în anul 1994, A debutat ca actor pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi pe 28 ianuarie 1995. Atunci a jucat rolul Artur din spectacolul Tango de Slawomir Mrozek, regia Attila Vizauer.

Ultimul său rol pe scena Dramaticului gălăţean a fost Enachi Damian în spectacolul ″Salba Dracului” după Vasile Alecsandri.

De-a lungul celor 26 de ani de carieră, Lucian Pînzaru a făcut peste 100 de roluri. Cele mai multe s-au jucat pe scena Teatrului Dramatic ″Fani Tardini″. Cunoscutul actor a fost prezent și la Teatrul ″⁣Maria Filotti″⁣ Brăila, Teatrul de Stat Constanţa şi Teatrul ″⁣George Ciprian″⁣ Buzău.

Lucian Pînzaru a avut şi două experienţe cinematografice. În 2006 i-a dat glas, la propriu, personajului Costică Bejan în filmul ″A fost sau n-a fost?″⁣, regizat de Corneliu Porumboiu şi multi-premiat la Cannes 2006, TIFF 2006 şi Galele Gopo.

(sursa foto: Fanitardini.ro)