Închiderea gropilor de gunoi este preocuparea principală a lui Mircea Fechet

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat vineri, 30 iunie 2023, că închiderea gropilor de gunoi este preocuparea sa principală întrucât, în urma condamnării României la Curtea Europeană de Justiţiei, există riscul ca ţara noastră să primească amenzi de până la 60 de milioane de euro sau chiar mai mari.

„În legătură cu această cauză este o preocupare principală a mea, unde există riscul ca România să sufere sancţiuni pecuniare.

Au fost diferite estimări ale specialiştilor, fie 60 de milioane de euro, alte estimări şi mai mari, ele se vor reveni la nişte penalităţi zilnice care vor curge de la data punerii în întârziere iniţială şi până la data închiderii acelor depozite neconforme de deşeuri industriale cu precădere, unele periculoase, unele nepericuloase”, a afirmat, vineri, Mircea Fechet.

Toate depozitele de deşeuri municipale au fost deja închise

Potrivit spuselor sale, toate depozitele de deşeuri municipale și o parte din depozitele industriale au fost deja închise sau sunt în procedură de închidere fie cu bani de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), fie cu bani de la titularii acelor depozite industriale.

„Ieri am avut la minister o întâlnire legat de un astfel de depozit din Teleorman, există această îngrijorare la nivelul Ministerului Mediului că vom rata ţinta de 31 decembrie, având în vedere situaţia concretă în care se află acele depozite. Curtea Europeană de Justiţie oricum nu va aştepta termenul de 31 decembrie, este posibil să aibă o decizie dată mai repede de atât, asta nu ne opreşte să nu irosim nicio zi.

Voi veni în Guvern cu un nou memo care să explice situaţia şi care sunt riscurile şi probabil că va trebui să redefinim strategia pe care am propus să o aplicăm în urmă cu câţiva ani şi care se pare că nu a fost eficientă. Se discutăm despre preluarea unei societăţi comerciale în portofoliul ministerului Mediului care să participe efectiv la ecologizarea acestor depozite.

Se pare că va costa mai puţin statul român exproprierea acestor depozite şi ecologizarea loc decât plata penalităţilor şi a amenzilor stabilite de Curtea Europeană de Justiţie urmate de închiderea în anumite situaţii în care unele companii sunt în faliment”, a adăugat el.