Identificarea ADN-ului Alexandrei în oasele din butoiul cu cenușă de pe proprietatea lui Gheorghe Dincă nu rezolvă în întregime cazul. În continuare rămân ore întregi neexplicate, atât din ziua de miercuri (ziua dispariției), cât și joi. Care este momentul exact când fata s-a urcat în mașina lui Gheorghe Dincă și ce s-a întâmplat până a doua zi dimineață, când suspectul este surprins pe camerele de supraveghere în oraș, nu se știe încă, anunţă  Mediafax.

Cât agresorul se presupune că era în oraș pentru a-i cumpăra cremă pentru mâini, Alexandra reușește să sune de trei ori la 112, pentru a cere ajutor. Primul apel durează 45 de secunde, al doilea – 2 minute și 20 de secunde, iar cel de-al treilea – un minut și 38 de secunde. În total, tânăra vorbește 4 minute și 43 de secunde la 112.

Apoi, este însă sunată nu o dată, ci de două ori de pe telefonul unui polițist din patrula pedestră care se presupunea că se află în zona în care Alexandra ar fi fost sechestrată.
Durata celor două apeluri este încă necunoscută, iar conținutul exact al convorbirilor, de asemenea.

Ulterior, tânăra este sunată din nou de 9 ori de către operatorii 112 și polițiști pe telefonul lui Gheorghe Dincă, însă aceasta nu mai răspunde.

Nici ora decesului nu e stabilită cu exactitate. În timp ce procurorii DIICOT vorbesc, într-un prim comunicat transmis în acest caz, de ora 12:00 ca fiind cea la care Gheorghe Dincă ar fi ucis-o pe tânără, o zi mai târziu, procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă, anunța că cel mai probabil ora decesului Alexandrei este undeva “la prânz, între 12.00-13.00”.

Filmul evenimentelor:

MIERCURI, 24 IULIE 2019,

ORA 10.00- Potrivit prietenilor săi, Alexandra a dispărut când încerca să se întoarcă acasă, la Dobrosloveni, din orașul Caracal.

ORA 22.14 – Apar primele informații despre dispariția Alexandrei Măceșanu

“A DISPĂRUT!!
Măceșanu Alexandra, în vârstă de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, județul Olt, elevă la Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” Caracal, a dispărut astăzi în jurul orei 10! Ea a venit în orașul Caracal singură și a plecat acasă cu ocazie iar de atunci nimeni nu știe nimic de ea. Menționez că era îmbrăcată într-o CĂMAȘĂ STIL IE DE CULOARE ALBASTRĂ, BLUGI LUNGI, ȘI TENEȘII DIN POZA DE MAI JOS, părul este de culoare șaten deschis, și mărimea se poate observa în fotografie. Cine a văzut-o sau știe ceva despre ea ne poate lăsa mesaj în privat sau ne poate contacta la numarul de telefon … . Cu ajutorul dumneavoastră o putem găsi pe Alexandra. Vă rugăm din inimă distribuiți să afle cât mai multe persoane!!!” , se arată în mesajul distribuit, la momentul respectiv, de sute de persoane. (https://www.facebook.com/photo.php?fbid=921400111532414&set=pcb.921400201532405&type=3&theater)

JOI, 25 IULIE 2019

ORA 08:40- Din imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, reiese că Gheorghe Dincă a parcat maşina la ora 8.40 pe o stradă din Caracal, acesta fiind, cel mai probabil momentul în care a plecat la farmacie (așa cum i-a spus fetei), iar Alexandra Măceșanu a rămas singură

ORA 09:31- O altă înregistrare de pe camerele de supraveghere îl arată pe Gheorghe Dincă în momentul în care parchează maşina şi coboară, după un minut, purtând o pălărie pe cap. La un moment dat, după ce face câţiva paşi, se întoarce, pare că ia ceva din maşină şi merge pe jos, cel mai probabil pe drumul spre casă.

ORA 11:05:08 – Alexandra Măceșanu sună pentru prima oară la 112, pentru a cere ajutor, spunând că a fost violată și sechestrată Stenogramele convorbirilor Alexandrei cu operatorul 112 au fost publicate de unchiul acesteia, Alexandru Cumpănașu, pe Facebook:

Apel I – 25/07/2019, ora: 11:05:08 a.m.

Op. 112 (1): Alo, 112, ce urgență aveți? Alo?
A.M.: Bună ziua, vreau și eu în legătură cu poliția!
Op. 112 (1): Ce s-a întâmplat doamnă, cum vă numiți?
A.M.: Sunt domnișoară, am 15 ani, și ieri am fost sechestrată de către un domn…
Op. 112 (1): Cum te cheamă?
A.M.: Măceșanu Alexandra, vă rog veniți repede, nu știu unde sunt….
Op. 112 (1): Cum adică nu știi unde ești? În ce localitate te afli?
A.M.: În Dobro … Aaa.. În Caracal, m-a dus în Caracal, dar nu știu unde exact…
Op. 112 (1) (ton ironic): Păi dă-mi un punct de reper unde te afli în Caracal, cum crezi că te găsim? … Aloo?
A.M.: Da, stați, nu plecați vă rog…
Op. 112 (1): Ai fost violată?
A.M.: (plângând) Da, am fost violată!
Op. 112 (1): Da, rămâi la telefon, dar încearcă să-mi dai un punct de reper ca să știm exact ce … cum te putem găsi!
A.M.: A venit, a venit, a venit…Veniți repede, vă rog!!! Se închide apelul.
Op. 112 (1): Păi să venim unde frate în Caracal… (zgomot de fundal)? Păi ce dracu să-i fac că e în Caracal, că a răpit-o și a dus-o în Caracal, dar nu știe unde…și poliția mea vorbește… Dă-i asociere…
Pe fundal se aude un alt operator: 11:06:57
Op. 112 (2): Unde ești în Caracal? Păi și acuma pe unde ești, te poți uita? Uită-te…uită-te …
Op. 112 (2): Dar de unde îl cunoști tu pe el? Ia spune-mi…
Op. 112 (1) către poliție: O să vă sune imediat colega, că o avem la telefon pe altă stație, da? O să vă sune imediat colega că încearcă să mai ia niște date! Este răpită, dusă în Caracal, violată….
Polițist (1): Răpită?
Op. 112 (1): Da și încearcă colega să afle ce, pe unde s-ar afla …
Polițist (1): Aoleu..
Polițist (1): Da, grăbiți-vă..
Op. 112 (1): Da, imediat, imediat vă sună!

ORA 11:06:25 – Alexandra sună pentru a doua oară la numărul unic de urgență 112, pentru a cere din nou ca autoritățile să vină să o salveze

Apel II – 25/07/2019, ora 11:06:25 a.m.

Op. 112 (2): Alo, 112, ce urgență aveți? Alo?
A.M.: Tot eu sunt!
Op. 112 (2): Unde ești în Caracal?
A.M.: Am trecut, când am văzut prima dată, m-a legat la ochi și eram pe lângă dig, pe domn îl cheamă Popescu Lucian Gabriel..
Op. 112 (2): Pe lângă dig, Popescu Lucian…păi și acuma pe unde ești? Te poți uita?
A.M.: Nu pot, sunt închisă într-o cameră, văd decât o poartă..
Op. 112 (2): Ia uită-te, uită-te pe…. păi și da de unde îl cunoști tu pe el? Ia spune-mi..
A.M.: Deci, să vă spun, ieri am ieșit la ocazie ca să mă duc până-n oraș, și dumnealui m-a luat la ocazie, a închis mașina și m-a închis acolo, după aia a zis să mă ducă la el…
Op. 112 (2): Te-a luat la ocazie? Numărul la mașină…mai ții minte ceva din numărul de la mașină?
A.M.: Nu…
Op. 112 (2): Ce mașină, ce culoare măcar?
A.M.: Mașina era gri și avea boturile turtite…
Op. 112 (2): Cu bot turtit?
A.M.: Da!
Op. 112 (2): Atâta ai reținut tu, și acuma ești închisă? Ai trecut pe lângă dig?
A.M.: Da, atunci când m-am uitat prima dată, dar acum nu știu, cred că sunt în Bold sau ceva, nu știu.
Op. 112 (2): Bun, ai telefonul la tine, da?
A.M.: Da, dar e la el! Eu acuma sun de pe alt număr…
Op. 112 (2): Nu contează, de unde ai tu numărul ăsta?
A.M.: Care număr?
Op. 112 (2): Ăsta de pe care mă suni. De unde?
A.M.: E telefonul lui, l-am găsit aici..
Op. 112 (2): Telefonul lui?
A.M.: Da!
Op. 112 (2): Este telefonul lui, da, bun. Ia …
A.M.: Da doamnă vă rog trimiteți-mi pe cineva că mi-e frică..
Op. 112 (2): Hai gata, stați puțin, te cred, te-am înțeles, stai puțin la telefon dacă tot poți …
A.M.: (plângând în hohote) Mi-e frică, mi-e frică…
25/07/2019, ora 11:07:53 a.m. – apel preluat de către poliție.
Polițist (1): Alo
Op. 112 (2): Alo, poliția?
Polițist (1): Alo, a trecut pe lângă dig…
Op. 112 (2): A trecut pe lângă dig din ce am înțeles. De ieri e răpită, ăsta-i telefonul lui.
A.M.: Vă rog, veniți cât mai repede…
Polițist (1): Unde să venim domnișoară? Ia spuneți-ne …
A.M.: Poftim?
Polițist (1): Unde, unde?
A.M.: Nu știu exact, Am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie…
Polițist (1): Unde, în? Unde sunteți?
A.M.: În Bold…
Polițist (1): În Bold? Aaa… În județul Olt?
A.M.: Da uitați, uitați, stați un pic… Am găsit o adresă, bld. Antonius Caracalla nr. 9, B1, D.A. … (nu se înțelege)
Polițist (1): Acolo rămâneți! Rămâneți acolo. Antonius Caracalla nr. 9, da?
A.M.: Veniți repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!
Op. 112 (2): Continuați adresa asta, s-ar părea că e bloc…
A.M.: Vă rog veniți repede că mi-e frică!…
Polițist (1): Ce bloc este acolo? Ați spus că e un bloc.
A.M.: Nu este bloc, este o casă, este o curte…
Polițist (1): O casă, bun, rămâneți acolo să vină un echipaj de poliție, bine?
Op. 112 (2) (ironic vorbind): E închisă …
A.M.: Vă rog veniți repede că mi-e frică de el, m-a bătut …
Polițist (1): (pe ton imperativ): Bine, bine, rămâneți acolo!
A.M.: Aici rămân că n-am cum să ies, vă rog veniți (strigăt disperat)
Polițist (1): Sunteți cu cineva? Sunteți singură? Cum ați ajuns?
A.M.: Nuuuu, sunt singură, sunt singură vă rog…
Polițist (1): Sunteți singură, am înțeles, rămâneți acolo!
A.M.: (aproape plângând): Îmi este frică…
Polițistul prin stație: Alo, mașina, Antonius Caracalla numărul 9, este o fată bătută și violată, da?
A.M.: (auzind conversația, începe să plângă) Vă rog veniți repede că mi-e frică, vă rog!
Polițist (1): Domnișoară închideți telefonul, veți fi contactată și vine poliția acolo, da?
A.M.: Vă rog, veniți repede!
Polițist (1) (sictirit): Da , bine, bine.
A.M.: Domnule, domnule, este o mașină mare în curte ….
Polițist (1) (ton ridicat): Bine, rămâneți la nr. 9 acolo, exact acolo!

ORA 11:12:36 – Pentru a treia oară, Alexandra Măceșanu cere ajutor la 112

Apel III – 25/07/2019, ora 11:12:36 a.m.
Op. 112 (1): Alo 112, ce urgență aveți?
A.M.: (ton disperat) Doamnă ați trimis pe cineva? Că cred că se întoarce și mi-e frică că mă bate …
Op. 112 (1): Da, ai vorbit cu poliția, da?
A.M.: Da, cu dumneavoastră!
Op. 112 (1): Ce ți-a zis poliția?
A.M.: Mi-a zis că o să trimită un echipaj, da vă rog veniți mai repede!
Polițist (2): Alo?
Op. 112 (1): Poliția? A revenit fata.
Polițist (2): Da…doamnă, spuneți domnișoară!
A.M.: Vă rog ați trimis pe cineva aici?
Polițist (2) (pe ton iritat): Am trimis, rămâneți acolo că nu… în 2 minute n-are cum să zboare măi domnișoară. Stați acolo, da?
A.M.: (plângând disperat) Veniți vă rog, veniți, mi-e frică…
Polițist (2) (ton ironic, atitudine zeflemistă): Păi de cine vă este frică?? Alo, de cine vă este frică?
A.M.: (plângând) De el…m-a bătut…
Polițist (2): De el, cine este persoana?
A.M.: Îl cheamă Popescu Lucian Gabriel!
Polițist (2): Popescu Lucian. Și unde stă ăsta acolo?
A.M.: Am zis că Bold, Antonius Caracalla numărul 9 …
Polițist (2): Acolo la numărul 9 stă Popescu ăsta Lucian?
A.M.: Nu știu, am găsit doar o carte de vizită și mă gândeam că poate e a lui.
Polițist (2): Păi cartea de vizită e a lui?
A.M.: Nu știu…
Polițist (2) (ton ironic): Aaa, nu știi nici asta! Bine, așteptați acum…așteptați acolo, va veni acum echipajul în două-trei minute, așteptați.
A.M.: Vă rog stați cu mine la telefon că îmi este frică…vă rog…
Polițist (2): Nu pot să stau în telefon domnișoară că avem și alte apeluri, rămâneți acolo că vine echipajul de poliție, negreșit va veni, da, două-trei minute, ce naiba? (pe fundal se aude plânsul Alexandrei)
A.M.: (plângând) Bine…
Polițist (2): Da? Stați liniștită, calmați-vă un pic, da?
A.M.: (plângând, disperată) Mi-e frică…!
Polițist (2): Încercați să vă calmați, păi…da? Calmați-vă și va veni echipajul, e pe drum…
A.M.: (disperată) Bine, vă rog….
Polițist (2): Lăsați telefonul liber, că dacă stăm în telefon de discuție, echipajul nu poate să vorbească cu dvs.
A.M.: (plângând) Bine, bine, da.
Polițist (2): Bine.

JOI, 25 IULIE 2019, ORA 11:13 – Florentin Neagoe, un polițist din patrula de ordine publică pedestră care acționa în zona în zona 7 Caracal, respectiv străzile Antonius Caracalla și Piața Victoriei , o sună pe Alexandra de pe telefonul personal imediat după ce fata a apelat la 112 pentru a treia oară

Informația apare în raportul prezentat de fostul ministru al Afacerilor Interne, Nicolae Moga, în ședința CSAT și intrat în posesia MEDIAFAX:

“În vederea obținerii de detalii suplimentare legate de locație, agent șef principal Neagoe Florentin a solicitat dispecerului Poliției Municipiului Caracal comunicarea numărului de telefon al victimei, după care a apelat-o la ora 11.13, de pe telefonul personal, și a purtat o discuție cu aceasta, ocazie cu care i-a indicat mai multe detalii despre locația unde se afla și a comunicat adresa de pe cartea de vizită care aparținea unui inginer de cadastru, pe nume Popescu Lucian. De asemenea, minora a dat mai multe detalii legate de curtea imobilului în care se afla și a precizat că nu poate părăsi locația întrucât în curte se află un câine lup de care îi este teamă”, se arată în documentul întocmit de MAI.

JOI, 25 IULIE 2019, ORA 11:29- Alexandra Măceșanu este sunată din nou de pe telefonul polițistului din patrula de ordine publică pedestră

Informațiile apar tot în raportul Ministerului Afacerilor Interne, prezentat în ședința CSAT: “La ora 11.29,apelanta a fost din nou sunată de pe telefonul agentului de poliție Neagoe Florentin, ocazie cu care comisar Pistol Constantin a încercat să obțină informații legate de locația în care se află. Cu ocazia discuției telefonice, polițistul a încercat să o calmeze pe fată și i-a cerut să-i spună dacă știe unde se află și ce vede în jurul ei. Acesta a relatat că este sechestrată într-o casă de un bărbat care în acel moment nu se afla langă ea, fiind plecat la farmacie să cumpere cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Totodată, victima a precizat că în acea curte se afla un brad, un nuc, o mașină platformă cu fiare vechi, un autoturism gri și mai mulți câini lupi dezlegați. În continuare, polițistul a întrebat-o dacă are rețea internet pe telefonul de pe care vorbește și răspunsul a fost negativ. Tot cu ocazia convorbirii, șeful biroului i-a solicitat să-i comunice culoarea gardului și dacă poate să iasă din casăși din curte. Cea în cauză a răspuns că gardul este din metal de culoare roșie și nu poate ieși din încăperea respectivă întrucât este legată și afară sunt câini lupi. Conform raportului polițistului, în acest timp, pe fundal, se auzea lătrat de câini, iar fata a afirmat că nu mai poate vorbi întrucât a revenit bărbatul. Din discuție cea în cauză a precizat că s-ar afla în cartierul Protoșeni din Caracal și că a fost violată de bărbat”, arată raportul.

JOI, 25 IULIE 2019, ORA 12.00- Alexandra Măceșanu ar fi fost ucisă de către Gheorghe Dincă

Informația apare într-un comunicat de presă al DIICOT, prin care se anunța extinderea cercetărilor față de Gheorghe Dincă, pentru omor calificat:
“La data de 25 iulie 2019 în jurul orelor 12, la domiciliul său din Caracal ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase la domiciliul său și o violase”, susțin procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimininalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

JOI, 25 IULIE 2019, ORA 13:06 – Gheorghe Dincă este surprins pe camerele de supraveghere când pleacă la volanul mașinii sale din Caracal

Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere, la ora 12.13, după momentul în care se presupune că Alexandra a fost ucisă, Gheorghe Dincă este adus în zona unde lăsase maşina, de un localnic, într-un autoturism de culoare albastră. Suspectul coboară din maşină şi merge spre autoturismul său, parcat încă de dimineaţă şi pare că are în mână o pungă. Dincă intră în maşina sa, parcată pe partea dreaptă a drumului şi la 13.06 pleacă.

VINERI, ORA 6.00

Polițiștii intră pe proprietatea lui Gheorghe Dincă.