Tudorel Toader este pe un loc al PSD. Decizia privind remanierea va fi luată în Comitetul Executiv al PSD.Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că nu există nicio listă cu miniștri care ar putea fi remaniați, însă a precizat că Ministrul Justiției este pe un loc al PSD, pentru că la formarea Guvernului, ALDE și-a asumat patru ministere, iar Justiția nu face parte dintre acestea.

Nu se mai poate face nimic la Înalta Curte

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a reafirmat că este ilegal completul de 5 judecători de la Înalta Curte care va judeca începând cu 8 octombrie apelul în dosarul angajărilor fictive de la protecția Copilului Teleorman, dosar în care a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Dragnea a spus că va discuta cu avocații să vadă ce poate face în acest caz, dar a exclus eventuale acțiuni parlamentare.
”O să studiez cu avocații mei ce demersuri putem face. Este nelegal (completul – n. red.) pentru că legea 304 spune cu totul altceva. Noi considerăm că este nelegal. O să discut cu avocații să vedem ce putem face”, a declarat Dragnea la Parlament.
Întrebat dacă are în vedere inclusiv acțiuni parlamentare în acest caz, liderul PSD a răspuns: ”Nu. Nu văd de ce”.
Duminică, Liviu Dragnea a susținut că se urmărește să fie băgat la pușcărie de un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție făcut cu încălcare legii.


Te-ar putea interesa și: