Dan Barna vine cu precizări: Criza bugetului pentru Primăria Capitalei s-a rezolvat prin discuții între părțile implicate.

Președintele USR susține că singura cauză pentru care s-a ajuns într-un impas care era să îi coste foarte scump pe bucureșteni este că nu s-a stat suficient de vorbă.

Dan Barna vine cu precizări: ”Nici pe departe nu a fost o hachiţă”

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat, luni, că problema bugetului Capitalei a fost rezolvată prin dialog la nivel local, între filiala USR PLUS, consilieri şi primarul general, nefiind nevoie de intervenţia liderilor coaliţiei de la nivel naţional.

Vlad Voiculescu alături de Claudiu Năsui sunt copreşedinţii filialei USR PLUS Bucureşti, cea mai mare din ţară, deci, evident, era firesc să fie acolo, în calitatea lui de preşedinte al filialei, era interesul legitim ca Bucureştiul să aibă un buget adoptat şi ca lucrurile să meargă cât mai bine.

Nici pe departe nu a fost o hachiţă (pentru adoptarea bugetului Capitalei – n.r.). Vorbim despre următorul fapt: dacă oamenii nu ar fi discutat, problema nu s-ar fi rezolvat. Tocmai de asta a fost şi mesajul pe care l-am transmis.

”Era nevoie de dialog”

Soluţia este dialogul, fie că ar fi fost Vlad, fie că ar fi fost Claudiu, e vorba de reprezentativitatea oamenilor de la masă în discuţia respectivă. De fapt cine a fost acolo? Primarul general, consilierii reprezentaţi de liderii consilierilor şi reprezentanţii filialei politice a USR PLUS, adică a filialei Bucureşti. Asta era structura de dialog. Nu exista altă structură de dialog.

Nu era vorba de supărare, era nevoie de dialog”, a explicat Dan Barna la Digi24, întrebat în legătură cu întâlnirea dintre Nicuşor Dan, Vlad Voiculescu şi Horia Tomescu pentru a rezolva problema bugetului Capitalei.

În opinia sa, până atunci “s-a stat de vorbă insuficient”.

”Nu a fost nevoie să intervenim”

“Nu a fost nevoie să intervenim liderii de la nivel naţional. Dacă lucrările rămâneau blocate, probabil că s-ar fi intervenit la nivel naţional, dar eu sunt mulţumit că soluţia s-a găsit, aşa cum era firesc să se găsească, la nivel local, între filiala locală, consilierii noştri şi primarul general.

De asta am şi evitat să ne implicăm şi eu şi preşedintele celuilalt partid din majoritate, tocmai pentru a da şansa soluţionării problemei la nivel local şi a nu intra într-o logică din asta: mergem să ne plângem la vârful partidului. (…) Problema a fost discutată (de liderii naţionali ai coaliţiei – n.r.) principial, dar nu am intervenit în negocieri, pentru că am spus: încercaţi să rezolvaţi voi prin dialog şi ideea că tot timpul ne plângem în altă parte nu e funcţională.

Faptul că au reuşit să găsească o soluţie fără să trebuiască să intervenim, arată maturitate şi înţelepciune”, a susţinut Dan Barna.

El a mai spus că viceprimarul Horia Tomescu nu a primit drept de semnătură pentru numirea managerilor de spital, dar acest lucru urmează să fie rezolvat. “Este important pentru înţelegerea iniţială, care deocamdată nu a fost finalizată în toţi termenii ei şi aşteptăm să se rezolve”, a adăugat Barna.

Bugetul Capitalei a fost votat vineri, după ce primarul general şi consilierii USR PLUS au ajuns la un acord.