Florin Cîţu a decis să anunţe public demiterea unui ministru al USR PLUS în timp ce stăteam de vorbă despre variantele mature de soluţionare a diferendului. S-a pregătit din timp pentru o lovitură pe care şi-a dorit-o spectaculoasă, dar care s-a dovedit incredibil de imatură şi dăunătoare stabilităţii coaliţiei. Florin Cîţu a generat în mod gratuit o criză politică majoră, perfect evitabilă pentru o victorie măruntă de orgoliu. Prima condiţie a unui parteneriat e respectul. Pentru a primi respect trebuie să oferi respect. Astăzi asta nu s-a întâmplat”, a scris, miercuri seara, pe Facebook, Dan Barna.

El spune că prim-ministrul „ştia bine că avea în USR PLUS parteneri loiali”. „A verificat asta de zeci de ori în ultimele luni. Ştia că suntem corecţi, ştia că eu, personal, dar şi colegii mei, am căutat întotdeauna calea unui acord rezonabil. Ştia Florin Cîţu la fel de bine că eram la câteva birouri sau un telefon distanţă şi eram dispus să discut zile întregi dacă era nevoie pentru a păstra unitatea coaliţiei, pentru a rămâne concentraţi pe reforme, pentru a continua un efort pe care l-am început împreună”, arată viceprim-ministrul.

Premierul Florin Cîţu a decis miercuri revocarea din funcţie a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

USR PLUS nu îl mai susține pe Florin Cîțu

Vicepremierul Dan Barna a susținut miercuri o declarație de presă cu privire la demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. El a precizat că a fost invitat de către premierul Florin Cîțu la o discuție unde i s-a precizat că a decis demiterea lui Vlad Voiculescu și că decizia a fost deja trimisă președintelui Klaus Iohannis. Președintele USR-PLUS informează că într-o coaliție, deciziile trebuie să fie luate după consultările cu toate părțile, lucru ce nu s-a întâmplat și de această dată.

”În această dimineață am fost invitat de premier la o discuție, în care mi-a comunicat o decizie deja luată și transmisă președintelui României. Nu a existat o consultare anterioară legată de această decizie, cu atât mai mult când luni am stabilit că ne întoarcem la Guvernare și trecem de acest balet politic.

Este o decizie care aruncă coaliția de guvernare într-o criză majoră. Este o decizie prin care în acest moment premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea alianței USR PLUS. Vlad Voiculescu încă din prima zi a intrat în lupta cu sistemul de sănătate, o luptă dificilă.

Transparentizarea actului de guvernare, construirea de noi spitale, concursuri la casele de sănătate, sunt toate măsuri de la Ministerul Sănătății care s-au lovit de un blocaj foarte mare.

Este o altă decizie unilaterală luată fără consultarea USR PLUS, fără consultarea mea. O decizie care confirmă din nou imaturitate și lipsă de înțelepciune politică. Am discutat cu președintele și vom găsi o soluție.”, spune acesta.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea