Pentagonul a lansat un nou manual care prezintă modul în care SUA ar putea distruge armele nucleare din Coreea de Nord, scrie NationalInterest.

„Arme combinate care combat armele de distrugere în masă” explică doctrina SUA pentru neutralizarea rachetelor balistice. Liniile directoare se concentrează pe operațiuni de contracarare a armelor combinate de către echipele de luptă. Cu alte cuvinte, modul în care brigăzile de luptă ale armatei ar trebui să facă față armelor nucleare, biologice sau chimice.

Deși manualul nu menționează clar Coreea de Nord, multe dintre recomandări s-ar putea aplica în cazul în care formațiuni mari de trupe terestre americane ar intra în Coreea de Nord.

Indiferent dacă obiectivul ar fi schimbarea regimului, o incursiune punitivă sau distrugerea rachetelor balistice, e posibil ca soldații americani să dea peste facilități de producție, depozitare sau lansare pentru arme de distrugere în masă.

Aceste tehnici ale armatei sunt un amestec curios de concepte de luptă convenționale, aplicate la vânătoare de rachete balistice.

„Înfrângerea inamicului – obiectivul final al operațiunilor de luptă la sol – devine înfrângerea „unei amenințări la un anumit loc și stabilirea condițiilor care permit forțelor tehnice să învingă o rețea de ADM”.

Întârzierea operațiunilor, care implică încetinirea unui atac de către forțele inamice, înseamnă întârzierea oricărei utilizări potențiale a rachetelor, prin atacarea punctelor vulnerabile, precum facilități de depozitare și transport.

Din cauza experienței irakiene, liniile directoare par să se aplice mai puțin unei națiuni inamice active cu arme de distrugere în masă și mai mult unui stat ale cărui rachete balistice trebuie securizate.

Manualul armatei descrie eforturile contra-ADM-urilor ca fiind în primul rând o operațiune terestră. De aceea, se pune accent special pe recunoașterea și colectarea informațiilor pentru a identifica locurile în care se află rachetele. Manualul face distincție între confiscarea ADM-urilor, ceea ce înseamnă folosirea forței pentru capturarea lor și securizarea locurilor. Pentru ca nu cumva cineva să fure o armă nucleară sau o bombă chimică.

Manualul include și câteva scenarii pentru a ilustra modul în care o brigadă a armatei ar putea gestiona rachetele balistice, odată capturate.