Există și acum decizii privind sechestre de milioane de euro, dar acestea nu sunt niciodată puse în executare. Astfel, banii proveniți din averile ilicite ale persoanelor care au săvârșit fapte penale, nu ajung în posesia statului. De aceea, prejudiciile nu se recuperează și statul rămâne în pierdere.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, vrea să schimbe aceste lucruri prin impementarea de noi inițiative juridice privind legislația pentru confiscarea extinsă. Potrivit acestuia,problema este, de fapt, a executării efective, a recuperării efective, pentru că din prejudicii nu se recuperează nici 2%. Stelian Ion a subliniat că „nu există nicio scuză” pentru a nu se face eforturi mai mari în scopul identificării bunurilor şi al recuperării prejudiciilor.

„Doresc corectarea legilor justiției, care au fost mutilate. Doresc modificarea legislației penale. Este nevoie să se aplice legislația pentru confiscarea extinsă. Avem legislație. Până în iunie vrem să venim cu o legislație referitoare la confiscarea averilor ilicite. Am discutat despre o instituție fanion pe care vrem să o întărim. Este vorba de ANABI (Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, n.r.). Avem decizii cu milioane de euro sechestrate, care rămân în ramă și nu sunt puse în executare. Nu am recuperat nici 2% din prejudicii. (…) Nu e o scuză pentru a nu se face eforturi mai mari în scopul identificării bunurilor. Trebuie să cunoști și legislație internațională, tratate. Nu trebuie să rămânem cu hârtii puse în ramă. (…) Ce facem cu banii din prejudicii?”, a spus ministrul Justiției în cadrul unei emisiuni la Realitatea Plus.

Stelian Ion: Magistrații trebuie să răspundă în fața legii

De asemenea, ministrul a vorbit și despre includerea răspunderii magistraților în viitoarele legi ale Justiției. Stelian Ion este de părere că și magistrații trebuie să răspundă în fața legii.

„Voi pune accent pe probațiune. Cei care au comis o infracțiune, trebuie aduși pe calea cea bună. Trebuie să acționăm pe cauză.  (…) Răspunderea magistraților se va regăsi în viitoarele legi ale Justiției. La desființarea SIIJ am avut păreri contradictorii cu CSM. (…) Și magistrații trebuie să răspundă în fața legii. Este păcat de 99% dintre magistrații care muncesc foarte mult și sunt foarte bine pregătiți, comparative cu restul de 1%, care nu-și fac treaba.”, a declarat Stelian Ion.

Ministrul Justiţiei a precizat că până în luna august ar trebui să fie deja implementată o directivă privind informaţiile financiare ale unor suspecţi, astfel încât procurorii să nu mai fie nevoiţi să apeleze la instituţii precum ANAF pentru aflarea datelor necesare. El a menţionat, totodată, că activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) trebuie întărită.

„Am discutat într-un calendar pe care l-am agreat împreună cu directorul ANABI, o instituţie fanion, dar care a fost sabotată în ultimii ani. Vă spun cu toată sinceritatea, li s-a blocat activitatea, nu au fost scoase posturi la concurs pentru că a fost modificată legislaţia şi trebuie corectată. Până în octombrie, vreau să venim cu un pachet de legi care să întărească această instituţie. (…) Ideea că aşteptăm până la anul să modificăm legislaţia şi nu recuperăm prejudiciile nu poate fi acceptată.”, a spus Stelian Ion.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin